Profesorul Pustai s-a întors la școală! ”Satisfacţiile pe care le-am avut în învăţământ nu pot fi comparabile cu ceea ce există în lumea fotbalului.” FC Buzău a făcut fericiți 50 de elevi de la ”P.H. Zangopol”

Liga2.ro 10 Sep. 2021, 21:30 Liga 2

Profesorul Pustai, antrenorul echipei FC Buzău, însoţit de o parte dintre jucătorii săi, a mers astăzi, 10 septembrie, la Şcoala Gimnazială ”P.H. Zangopol” din Buzău, unde, într-o acţiune de caritate, au dăruit rechizite şi pachete cu dulciuri către 50 de elevi.

Inițiativa echipei de ligă secundă este prima într-un program amplu susţinut de fiica investitorului privat al FC Buzău, Janina Nectara, care este coordonatoarea la nivel naţional a campaniei ”Femei pe Bancnote”.

Capou special pentru Iulian Stănilă, un copil încercat de viață la o vârstă fragedă

Un cadou special a fost oferit unuia dintre elevii de clasa a VIII-a, Iulian Stănilă, un copil pasionat de fotbal şi admirator al echipei din Crâng, care recent a trecut printr-o operaţie complicată, pe cord, într-un spital din Italia.

Fotbaliştii de la FC Buzău şi antrenorul lor i-au dăruit copilului, care încă se recuperează la spital, o minge de fotbal cu semnăturile tuturor jucătorilor. Cadoul a fost primit de Adi, fratele micului curajos.

Cristian Pustai a fost profesor de matematică și are satisfacții incomparabile din acea perioadă

Cristian Pustai, fost profesor de matematică, acum antrenor la FC Buzău, a explicat momentul la care a participat împreună cu elevii săi: ”Începutul şcolii îţi creează o stare de emoţie pe care nu ai cum să o eviţi şi nici să o ascunzi.”

Întrebat dacă ia în calcul să revină la catedră, profesorul Pustai a răspuns: ”Este un lucru cu care, spun eu, am cochetat acum ceva vreme, dar într-adevăr satisfacţiile pe care le-am avut în învăţământ nu pot fi comparabile cu ceea ce există în lumea asta a noastră, a fotbalului. Deocamdată sunt aici şi vreau să mai profesez în acest domeniu. Când a mai fost nevoie pentru un prieten, o cunoştinţă, i-am mai ajutat. Dar e greu acum să mă mai întorc la catedră. Am pierdut şi postul, ar trebui să urmez iarăşi nişte paşi în învăţământ, dar nu se ştie niciodată.”

Altfel, FC Buzău, ocupanta locului 7 în Liga 2, cu 7 puncte acumulate în cinci meciuri, joacă în etapa a 6-a duminică, de la ora 13:00, la Iași, cu Politehnica.


Foto și video: FC Buzău

https://liga2.prosport.ro/seria-1/fc-buzau-face-transfer-dupa-transfer-pentru-mai-multe-sanse-la-play-off-cristian-pustai-a-primit-inca-un-mijlocas-19199436

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/program-16-imi-cupa-romaniei-meciuri-infernale-pentru-echipele-din-liga-2-si-liga-3-fk-csikszereda-ripensia-petrolul-chiajna-si-fc-buzau-au-adversari-din-liga-1-la-hunedoara-va-fi-sarbatoare-v-19199838

https://liga2.prosport.ro/seria-1/frf-miloasa-cu-marius-ionita-fotbalistul-de-la-scm-gloria-buzau-parat-de-fosta-iubita-ca-juca-la-pariuri-jucatorul-si-a-aflat-sanctiunea-si-poate-reveni-pe-teren-19199533

Liga2.ro 10 Sep. 2021, 21:30 Liga 2
Pe aceeași temă