Terenurile acoperite de zăpadă și drumurile închise ar putea duce la amânarea startului returului în liga a II-a. Cornel Șfaițer, președintele clubului FC Botoșani spune că în această săptămână se va decide dacă prima etapă a returului va fi amânată.
„Dacă vremea va fi la fel ca în momentul de față e clar că nu se poate relua campionatul. Săptămâna viitoare se va decide dar probabil se va amâna startul returului cu o săptămână. Pe 16 februarie este programată o ședință a Comitetului Executiv și atunci se va stabili”, a spus Cornel Șfaițer care a adăugat: „În aceste condiții va trebui să mai facem un joc de pregătire. Ținând cont că primul joc îl jucăm în deplasare, în mod cert vom face și ultimul amical tot în deplasare. Noi aveam programat un joc la Buzău pe 25 februarie. Vom vedea dacă putem juca”.
„Cheltuielile eligibile la FC Botoșani ajung în acest an la 160.000 de lei”
Președintele moldovenilor susține că așteaptă o finanțare mai mare de la primărie și Consiliul Local deoarece cheltuielile eligibile au crescut substanțial în acest an. Oficialul lui FC Botoșani spune că pentru acest an clubul are nevoie de 160.000 de lei.
„Cheltuielile eligibile la FC Botoșani ajung în acest an la 160.000 de lei. Până acum am depășit în fiecare an suma primită de Consiliul Local pentru capitolul cheltuieli eligibile. Sunt costuri mari pentru masă, cazare, transport, deplarările juniorilor, cantonamente. Noi am mărit anul acesta bugetul clubului și automat au crescut și cheltuielile eligibile”, a încheiat Cornel Șfaițer.
Sursa: Bt online