Primăria Șelimbăr vrea să preia locul din Liga 2 al Viitorului Șelimbăr, printr-un club înființat acum trei luni. Planurile autorităților locale

Răzvan STÎNGĂ 18 Jun. 2021, 17:43 Liga 2
Primăria Șelimbăr vrea să preia locul din Liga 2 al Viitorului Șelimbăr, printr-un club înființat acum trei luni. Planurile autorităților locale

Viitorul Șelimbăr nici nu a promovat bine în Liga 2, că deja se pune problema să predea locul din divizie către un alt club, la inițiativa Consiliului Local Șelimbăr. Autoritățile locale vor discuta spre sfârșitul lunii, pe 23 iunie, posibilitatea preluării clubului Viitorul Șelimbăr, cu ajutorul Clubului Sportiv Comunal ”1559” Șelimbăr.

Consiliul Local Șelimbăr vrea să preia locul din Liga 2 al echipei Viitorul Șelimbăr 

Clubul Sportiv Comunal ”1559” Șelimbăr a luat ființă tocmai din această dorință a autorităților locale, înainte de finalul campionatului trecut de Liga 3, în luna martie. Există șanse ca locul din Liga 2 al echipei Viitorul Șelimbăr să fie luat de noua entitate, pentru ca, potrivit proiectului, Consiliul Local Șelimbăr să contribuie la dezvoltarea fotbalului din localitate.

Date fiind circumstanțele, Clubul Sportiv Comunal ”1559” Șelimbăr nu va avea dreptul de a urca în Liga 1. Prin modul în care va fi organizată echipa, prin faptul că va fi coordonată de autoritățile locale, practic singurul obiectiv va fi menținerea în Liga 2.

SCM Gloria Buzău a trecut în partea privată pentru a promova în Liga 1, viitoarea structură de la Șelimbăr va avea ca obiectiv, cel mult, menținerea în Liga 2 

Cluburile care s-au aflat în situația de a fi controlate de autorități publice, au încercat să cedeze pachetul majoritar de acțiuni către o parte privată. Cel mai cunoscut, simplu și recent exemplu de echipă care a trecut acțiunile pe numele unui privat, pentru a putea promova în Liga 1, este fosta SCM Gloria Buzău, acuala FC Buzău.

Pe lista echipelor care nu pot urca în Liga 1, pe lângă posibilul viitor club deținut de autoritățile locale din Șelimbăr, se află și Steaua, promovată la rândul ei în această vară în Liga 2. Ea e finanțată din bani publici, iar șansele ca lucrurile să se rezolve până la startul campionatului sunt foarte mici.

În fapt, Clubul Sportiv Comunal «1559» Șelimbăr își propune să contribuie împreună cu Consiliul Local Șelimbăr la dezvoltarea sportului și la promovarea imaginii comunei atât în competițiile internaționale, prin sportivii legitimați sau formați prin cursurile de inițiere în domeniul sportului, cât și în competițiile naționale”, sună un pasaj din proiectul de hotărâre de preluare a locului din Liga 2 de către Clubul Sportiv Comunal ”1559” Șelimbăr, potrivit Știri de Sibiu.

Primarul Marius Grecu, declarații foarte îndrăznețe: ”Vrem să facem activități compatibile cu ce se întâmplă în vestul Europei” 

Marius Grecu, primarul din Șelimbăr, a declarat că prin inițiativa acestui nou proiect se dorește ca baza să constea în creșterea de copii și juniori. El a vorbit pe larg despre tot demersul, făcând chiar declarații pompoase, cum că se dorește implementarea unor activități specifice țărilor din Europa de Vest.

Culmea, foarte puține echipe din Liga 1 pot vorbi despre așa ceva. Rămâne de văzut cum se va desfășura întreg procesul, peste câțiva ani, la Șelimbăr.

În acest moment, baza sportivă a clubului se află în reconstrucție, printr-o investiție suportată de Compania Națională de Investiții. Acest lucru nu s-ar fi putut întâmpla fără să fi avut o echipă înscrisă în campionatul național. Pe de altă parte, degeaba declarăm că sprijinim sportul, o alimentație corectă, un stil de viață sănătos dacă nu oferim exemple, dacă nu creăm infrastructură în acest sens. Noi nu vrem să rămânem la stadiul de fraze corecte și discursuri, vrem să construim.

Ne propunem ca în următorii ani să dezvoltăm în Șelimbăr o puternică infrastructură sportivă pentru copii și juniori, și nu vorbesc aici doar de fotbal. Clubul are în vedere deschiderea mai multor secții sportive și vrem să facem activități compatibile cu ce se întâmplă în vestul Europei”, a spus primarul Marius Grecu.

Clubul Sportiv Comunal ”1559” Șelimbăr se dorește a fi echipa județului Sibiu 

În ceea ce privește echipa de seniori, Club Sportiv Comunal ”1559” Șelimbăr, edilul Marius Grecu are în plan să o transforme în echipa județului. Altă declarație îndrăzneață, ținând cont de rivalitatea specifică zonei, dintre sibieni și medieșeni.

Mediașul, zona de nord a județului se identifică cu echipa lor, în Municipiul Sibiu s-au creat în ultimii ani mai multe echipe, însă simpatiile nu au depășit mult zona orașului. Noi ne dorim ca CSC 1599 Șelimbăr să devină o echipă a județului, a tuturor sibienilor”, a mai punctat Marius Grecu.

Până să cedeze locul din Liga 2 către noul club care va fi finanțat de primărie, Viitorul Șelimbăr a început pregătirile. Marți, 15 iunie, antrenorul Florin Maxim a organizat primul antrenament. Viitorul Șelimbăr a făcut chiar și un transfer, prin aducerea lui Alexandru Luca, și a anunțat numirea lui Septimiu Boancăș în funcția de director sportiv.

Foto: Viitorul Șelimbăr și Mesagerul de Sibiu

https://liga2.prosport.ro/seria-1/exclusiv-ripensia-da-doi-jucatori-under-in-liga-1-ambii-titulari-in-echipa-lui-cosmin-petruescu-19189574

https://liga2.prosport.ro/seria-1/concordia-chiajna-continua-campania-agresiva-pe-piata-transferurilor-si-a-adus-inca-trei-fotbalisti-un-fost-atacant-de-la-petrolul-si-doi-portari-sub-comanda-lui-claudiu-niculescu-19189561

https://liga2.prosport.ro/seria-1/fk-csikszereda-a-prelungit-contractul-valentin-suciu-zoltan-szondy-daca-cineva-isi-face-treaba-corect-de-ce-sa-renuntam-la-el-cine-va-fi-secundul-ciucanilor-ca-19189555

 

 

 

Răzvan STÎNGĂ 18 Jun. 2021, 17:43 Liga 2
Pe aceeași temă