Prima sâmbătă de Liga 2 din 2026 s-a jucat, pe multe stadioane, în condiții foarte grele! Dat fiind faptul că meciurile nu au putut fi reprogramate de Federația Română de Fotbal din cauza calendarului încărcat, partidele etapei a 18-a s-au jucat până la urmă.
Astfel, în condiții grele au avut loc duelurile CSM Slatina – AFC Câmpulung Muscel (scor 0-0), Metalul Buzău – FC Bacău (scor 0-1) sau CS Dinamo – Sepsi OSK (scor 1-2). Tot la baza FRF de la Buftea, unde au jucat CS Dinamo și Sepsi OSK, se va disputat sâmbătă, de la ora 15:00, și CS Afumați – CSC Dumbrăvița, iar duminică, de la ora 11:00, are loc CS Tunari – CSC Șelimbăr!
În condiții ceva mai bune s-au disputat întâlnirile ACSM Reșița – Chindia Târgoviște (scor 2-3), CS Gloria Bistrița – Ceahlăul (scor 2-0) sau Politehnica Iași – CSM Olimpia Satu Mare (scor 2-0), în special datorită faptului că în ultimele zile a nins foarte puțin în localitățile de disputare sau chiar deloc.
O parte dintre echipele gazdă ale întâlnirilor de sâmbătă, 21 februarie, au avut de tras pentru a oferi suprafețe de joc cât mai bune, dar, pentru că nu dispun de instalații de dezghețare, era greu să poată face față cantităților de zăpadă care au căzut în ultimele zile în anumite regiuni din România.

În privința partidei de la Slatina, unde jucătorii au fost nevoiți să joace pe un teren pe care în anumite zone avea zăpadă și de 5-6 centimetri, organizatorii au încercat să facă suprafața de joc cât mai practicabilă cu ajutorul unei mașini!
Un SUV căruia i-a fost atașat un fel de plug a încercat să dea de-o parte o cantitate cât mai mare de zăpadă, în timp ce câteva persoane încercau să facă vizibile măcar liniile terenului.

A nins inclusiv pe parcursul partidei, fiind mai mult jucată pe zăpadă, nu pe un teren dedicat fotbalului.
La fel de greu le-a fost și celor de la Metalul Buzău să ofere condiții necesare disputării partidei cu FC Bacău. De altfel, din cauza zăpezii, cei de la Metalul au fost nevoiți să mute meciul pe stadionul Metalul, arena proprie, deși ajunseseră la acord cu administratorii stadionului Gloria, aflat în vecinătate.
Mai multe persoane au muncit până la primul fluier al întâlnirii, dar și în pauză, să scoată o cantitate de zăpadă cât mai mare de pe teren. Au și reușit, pentru că la margini, lângă tribune, au format mormane de peste doi metri înălțime și mai lungi de 10 metri, după cum se observă și în imagini!

CS Dinamo – Sepsi OSK s-a jucat în condiții comparabile cu cele de la partida CSM Slatina – AFC Câmpulung Muscel, în anumite zone jucătorii intrând, la propriu, cu picioarele până la gleznă în zăpadă, iar vântul a pus și mai mari probleme celor două formații.
Jocul a avut loc la Buftea, la baza FRF, acolo unde terenul este înconjurat de câmp și, mai mult, dispune doar de o tribună. Astfel, jucătorii au fost în bătaia viscolului din trei zone ale terenului.
De multe ori, au avut probleme cu controlul balonului, care fie nu sărea natural, fie se oprea în zăpadă.

La partidele ACSM Reșița – Chindia Târgoviște, CS Gloria Bistrița – Ceahlăul și Politehnica Iași – CSM Olimpia Satu Mare, chiar dacă jucătorii echipelor nu au fost nevoiți să înfrunte terenurile acoperite de zăpadă, acestea au fost grele. Suprafețele de joc au fost moi din cauza apei (foto în galerie).
Joi seară, în debutul etapei 18, FC Voluntari – Steaua (scor 2-0) s-a desfășurat în condiții acceptabile, după ce organizatorii au muncit să curețe suprafața de joc de zăpadă și să o facă cât mai practicabilă.
Etapa va avea cel puțin alte două jocuri care se vor disputa în condiții la fel de grele, în situația în care sunt programate tot pe terenul sintetic al bazei FRF de la Buftea, unde a avut loc CS Dinamo – Sepsi OSK. Pe zăpadă se vor juca și CS Afumați – CSC Dumbrăvița, stabilit pentru sâmbătă, de la ora 15:00, dar și CS Tunari – CSC Șelimbăr, programat pentru duminică, de la ora 11:00.
FC Bihor – AFC ASA Târgu Mureș este stabilit pentru duminică, de la ora 12:30, la Oradea, în timp ce Concordia Chiajna – Corvinul are loc tocmai marți, de la ora 17:30.