FC Botoșani încearcă să pregătească din mers meciul de sâmbătă
cu FC Snagov ce se va disputa pe „Municipal”. Deși nu are foarte
multe zile la dispoziție, noua echipă tehnică formată din Cristian
Popovici, Marius Gireadă și Alin Bejan va încerca să monteze
jucătorii pentru un prim rezultat pozitiv.
Ieri, Cristian Popovici a condus două antrenamente ale
fotbaliștilor botoșăneni și a evaluat nivelul de pregătire fizică a
acestora. Principalul a încercat deja să le implementeze câteva din
ideile de joc pe care vrea să le pună în practică în următoarea
partidă.
„Noi ce ne antrenăm în cursul săptămânii contează
mai puțin pentru cei din exterior. La noi se vede munca sâmbăta pe
teren. Au fost două antrenamente și încercăm să ne pregătim cât mai
bine. Sunt de o zi și e greu să fac deja un plan de bătaie. Să
vedem cum rezolvăm meciul de sâmbătă, să mai treacă două-trei
săptămâni, și cel mai important să ieșim din zona în care
suntem”, a precizat Popovici. Antrenorul susține că
are încredere că jucătorii vor reuși să transpună în teren ideile
tactice comunicate la antrenamente.
Președintele FC Botoșani, Cornel Șfaițer, crede că noii
antrenori vor reuși să-i remonteze pe jucători și că echipa va ieși
din conul de umbră în care a intrat odată cu noul sezon.
„Cristi are capacitatea de a-i mobiliza pe jucători să
treacă peste acest început mai puțin fast. Sunt convins că va reuși
pentru că-i cunoaște bine pe majoritatea jucătorilor din returul
sezonului trecut”, a declarat Cornel Șfaițer.
Sursa:
sport.botosani.ro