Vâlcea și Caransebeșul s-au spionat. Amical…

Tehnicianul formației CSM Râmnicu Vâlcea, Alexandru Pelici, a urmărit din tribună meciul amical de sâmbătă, 22 august, dintre FC Caransebeș 1913, echipă pe care o va întâlni în prima etapă a Ligii a 2-a, de sâmbătă, 29 august, și Mama Mia Becicherecu Mic, partidă încheiată cu scorul de 2-0 în favoarea gazdelor.

Întrebat ce părere are despre „vizita de studiu” a viitorului său adversar, antrenorul gugulanilor, Giovanni Pissano, a răspuns: „Sper că i-a plăcut ce a văzut azi la Caransebeș. Nici noi n-am pierdut vremea, am trimis special un om la meciul de pregătire pe care Vâlcea l-a jucat ieri cu Clinceniul”.

În plus, tehnicianul italian al Caransebeșului a afirmat că speră și face tot posibilul ca până la ora acestui meci să alinieze o echipă cât mai competitivă, omogenă și bine pregătită fizic, astfel încât gugulanii să facă o figură cât mai frumoasă în primul joc pe teren propriu din această ediție de campionat.

Articol și foto de Adrian CRÂNGANU
 

Pe aceeași temă