După ce a acuzat, săptămâna trecută, dureri la tendoane, pregătindu-se separat câteva zile, fundașul stânga al celor de la FC Olt Slatina, Gabril Siminic, a făcut în cele din urmă deplasarea în cantonamentul de la Poiana Brașov.
Jucătorul defensiv a resimțit însă dureri și va efectua un control medical amănunțit. O accidentare serioasă ar reprezenta o pierdere importantă în lotul divizionarei secunde, fundașul stânga fiind titular de drept în defensivă grupării FC Olt Slatina.
Gabriel Siminic a bifat 1.140 de minute. Mai mult decât atât, acesta a marcat golul victoriei din deplasarea de la CS Mioveni.
Ignea: „Perioada de acumulări e grea, sperăm să o depășim cu bine”
Mijlocașul celor de la FC Olt Slatina, Alin Ignea, spune că pregătirea centralizată nu este deloc ușoară, însă este utilă pentru campionat. Principalul marcator al echipei este încrezător în șansele echipei de a prinde un loc în primele șase.
„Perioada de acumulări, mai ales iarna, este grea. Sperăm să o depășim cu bine, pentru că ne va ajuta în campionat. Nu ne lipsesc amicalele, este bine că nu facem jocuri, pentru că este oboseală, este nervozitate și am risca accidentări. Eu sunt convins că ne vom atinge obiectivul, au venit câțiva jucători, care ne pot ajuta”, a declarat mijlocașul central.
Slătinenii trag tare în stagiul centralizat de la Poiana Brașov. Cantonamentul se va încheia pe 31 ianuarie. În februarie, divizionara secundă slătineană va susține o serie de amicale, iar pe 1 martie se vor relua meciurile rămase din retur. FC Olt Slatina va primi vizita Universității Craiova.
Sursa: Sport Arad