Show pe ei!

Marius ANGHEL 26 Oct. 2010, 13:09 Pregătiri, amicale
Show** pe ei!

La câteva luni de la promovarea în
eșalonul secund, Alro întâlnește una dintre cele mai titrate echipe
ale țării, Dinamo București, într-o confruntare pentru un loc în
sferturile Cupei României.

Meciul anului pentru fotbalul
slătinean se desfășoară, în această seară, în „Groapa” din „Ștefan
cel Mare”. Considerați outsideri, elevii lui Papură vor încerca să
dea o replică bună „câinilor roșii”, sperând să furnizeze marea
surpriză.

Un meci la care nici cel mai
înfocat suporter al aluminiștilor nu ar fi îndrăznit probabil să
viseze cu o jumătate de an în urmă va avea loc, astăzi, în optimile
competiției KO, în Capitală. După eliminarea celor de la FC Vaslui,
formația slătineană își continuă parcursul în lumea bună a
fotbalului românesc cu o partidă în compania echipei Dinamo
București.

Având un palmares impresionant, în
care figurează 18 titluri naționale, dar și 12 Cupe, gruparea din
„Ștefan cel Mare” este cel mai important adversar pe care Alro îl
întâlnește încă de la înființare. În „Groapă”, elevii lui Corneliu
Papură vor încerca să aibă o prestație reușită în fața
fotbaliștilor pregătiți de Ioan Andone, însă misiunea
nou-promovatei în Liga a II-a se anunță extrem de dificilă.

„Vom vedea ce putem
face”

„Principalul” formației de pe Olt
consideră că disputa cu Dinamo va reprezenta o experiență benefică
indiferent care va fi rezultatul final, dar și-a exprimat regretul
că întâlnirea nu s-a putut desfășura la Slatina.

„Dinamo este o echipă
bună, iar noi una nou promovată în Divizia B. Vom vedea la ora
jocului ce putem face, sper să ne ridicăm ca joc la nivelul echipei
adverse. Este important pentru noi să căpătăm experiență, ne ajută
foarte mult acest meci. Păcat că nu se joacă aici. Indiferent de
deznodământ, rămânem cu un gust amar că acest meci nu s-a disputat
la Slatina”
, a spus Corneliu Papură.

„Voi folosi cei mai
buni jucători”

De partea cealaltă, tehnicianul lui
Dinamo, Ioan Andone, spune că va utiliza în această partidă echipa
de bază, „câinii roșii” dorindu-și câștigarea trofeului.

„Într-un meci de Cupă
se poate întâmpla orice. I-am observat pe cei de la Alro, au o
formație bună, cu experiență, fotbaliști care au trecut pe la
divizionare A. Unul dintre obiectivele noastre este câștigarea
Cupei. Voi folosi cei mai buni jucători. Poate voi odihni unul sau
doi care au jucat în acest campionat aproape toate
meciurile”
, a declarat Andone.

Întâlnirea dintre Dinamo București
și Alro Slatina se va desfășura cu începere de la ora 21.00 și va
fi condusă de o brigadă de arbitri avându-l la centru pe Georgian
Ionescu (Buzău), ajutat la cele două linii de Ovidiu Artene și
Daniel Hulubei (ambii din Vaslui). Observatorii meciului sunt
Nicolae Marodin și Marian Bucurescu, din Capitală.

VOTEAZĂ‚ ÎN SONDAJUL DE PE PRIMA PAGINĂ‚
CINE CREZI CĂ‚ SE VA CALIFICA!

Articol scris de Augustin
Predună

Marius ANGHEL 26 Oct. 2010, 13:09 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă