Vacanța s-a terminat oficial pentru Ripensia, care de miercuri după-amiază a reluat antrenamentele. Roș-galbenii au făcut deocamdată puține transferuri, mult mai puține decât plecările. Campania de mutări va continua, iar Alexandru Pelici spune că faptul că echipa se va pregăti până la primul joc oficial doar pe caniculă nu e o problemă, întrucât se fac economii pentru transferuri.
Au plecat de la Ripensia Anghelina, Moldovan, Dumiter, Ungureanu, Străuț și Drăghici. Dintre cei aflați la final de contract, practic, doar Alex Popovici și-a prelungit înțelegerea. De la reunire a lipsit și Mansour, iar Călin Toma nu s-a antrenat, pe motiv că a avut o extracție dentară recentă. La reunire au venit să dea teste jucători de ligi inferioare, între care cel mai cunoscut este Răzvan Rus de la Dumbrăvița.
Dintre jucătorii sub contract, au fost prezenți: George Păduraru, Ștefan Dobre, Adrian Popa, George Monea, Andrei Tînc, Mihai Hecsko, Darius Țiereanu, Călin Toma, Claudiu Apro, Alin Burdeț, Gabriel Stoi, Florin Dobie, Denis Casian, Vlad Chera, Denis Golda, Adrian Zaluschi, Albert Voinea, Alexandru Popovici și Marius Staicu.
O noutate a mai venit în staff, unde a fost cooptat Bogdan Ungureanu, preparatorul fizic al Centrului de Excelență.
Pelici mai caută jucători. „Mai avem nevoie de trei-patru jucători în anumite poziții-cheie. Avem nevoie de portar, de mijlocaș central, de un jucător de bandă bun care să crească media echipei și, poate chiar un fundaș central. În principal, căutăm din România, jucători care să se încadreze în primul rând în plafonul salarial pe care și-l poate permite Ripensia la momentul acesta”, a precizat Pelici.
Ripensia se pune pe crescut tineri. Sub soarele dogoritor
Antrenorul echipei timișorene spune că sezonul acesta se va ocupa și de creșterea tinerilor. „Au fost o serie de plecări de la echipă, au și venit câțiva jucători noi. Vor mai urma veniri, pentru că avem nevoie de jucători și va urma o ediție foarte puternică de Liga a 2-a, în care obiectivele noastre sunt două în paralel: una ar fi clasarea cât mai bună, undeva la jumătatea clasamentului și apoi, orientarea și creșterea jucătorilor tineri, în paralel cu primul obiectiv. Sunt câțiva jucători care au venit în probe. Sâmbătă, după antrenament, vom trage linie și vom vedea câți dintre ei vor rămâne. Sunt jucători tineri, în principal, născuți în 2000-2001. Au fost jucători care s-au anunțat, dar și jucători care nu s-au anunțat. Primim pe toată lumea, de ce nu. Nu știi niciodată de unde apar surprize. Ne dorim să dam șanse tuturor celor care își doresc să vină să-și încerce norocul la Ripensia”, a explicat antrenorul despre obiectivele echipei.
Ripensia va face o pregătire centralizată la Timișoara. Primele amicale vor fi pe 10 și 12 iulie, cu echipa de Liga a IV-a Dudeștii Noi. Pe 17 iulie, la Timișoara vine nou-promovata CSM Reșița, iar pe 20 va fi alt amical cu ACS Dumbrăvița (Liga a 3-a). Pe 24, ripensiștii își vor măsura forțele cu Luceafărul Oradea, iar pe 27 o va întâlni pe nou-promovata în Liga a 3-a Fortuna Becicherecu Mic. Se mai discută pentru un amical în Ungaria, cu Gyula.
Pelici nu se plânge de lipsa unui cantonament. „E vorba de priorități. Ne dorim în primul rând să ne întărim lotul. Asta e cea mai mare dorință a mea. Sper să fim înțeleși să și fim conștienți că ne așteaptă un campionat foarte greu. Pentru asta facem sacrificii din punctul de vedere al pregătirii și nu plecăm nicăieri. Avem teren bun. Acum avem condiții bune de pregătire aici. Preferăm să economisi ca să putem aduce jucători”, a mai spus antrenorul.
Articol scris de Anda DELIU
Foto și video: Ripensia Timișoara