Divizionara secundă Rapid Suceava a perfectat deja primele meciuri de pregătire din intersezon. Astfel, pe data de 30 ianuarie, chiar înaintea plecării în cantonamentul montan, alb-vișiniii vor da piept, în deplasare, cu gruparea de prima ligă Ceahlăul Piatra Neamț. În luna februarie, pe 23 și 27, „ceferiștii” au programat o „dublă” în compania echipei satelit a nemțenilor, Ceahlăul II, care activează în Liga a III-a.
Reunirea lotului Rapidului va avea loc la începutul săptămânii viitoare, pe data de 14 ianuarie.
Concitadina Sporting a început de asemenea să-și schițeze programul de meciuri amicale.
„Am luat deja legătura cu delegații echipelor Delta Tulcea, Dunărea Galați, Oțelul II Galați și Știința Miroslava, care vor efectua în intersezon stagii de pregătire centralizată la Câmpulung Moldovenesc, urmând ca datele de desfășurare a meciurilor să le stabilim luni, la FRF, când va avea loc întâlnirea cu reprezentații cluburilor din primele două eșaloane”, a declarat managerul CS Sporting, Ciprian Anton.
Articol scris de Gabriel TODERAȘCU