Pâncotanii trec de la zăpadă pe sintetic. După Voinea, „șoimii” ar putea transfera un mijlocaș polonez

Marius ANGHEL 06 Feb. 2015, 17:52 Pregătiri, amicale

Cantonamentul „șoimilor” la Gârda de Sus este pe sfârșite. Exact două ședințe de pregătire va mai conduce Dan Cuedan pe zăpada din Apuseni, după care pâncotanii se întorc acasă. Amicalul cu Metalurgistul Cugir a fost anulat, însă „alb-negrii” au în față o săptămână cu nu mai puțin de trei teste. Toate se vor disputa pe terenuri sintetice, după cum urmează: marți, pe Șega, cu Olimpia Satu Mare, miercuri, în complexul „Dan Păltinișanu”, cu Mama Mia Becicherecul Mic, iar sâmbătă, la Salonta, cu FC Sighetul Marmației, fosta echipă a ivorianului Traore.

Chiar dacă au pierdut doi atacanți, pe Mihai și Enciu și au adus doar unul, Albert Voinea (foto mic), pâncotanii ar dori să-și întărească un alt compartiment. „Săptămâna viitoare ar mai putea sosi un mijlocaș central cu profil defensiv. Avem două variante, ambele cu meciuri în Liga 1. Vă pot spune că unul dintre jucători este de origine poloneză. Cred că în atac ne vom descurca cu ce avem acum, ne punem mari speranțe în Voinea, un fotbalist cuminte și valoros, dar și în Sălăjan sau Burian”, a precizat Pavel Piroș, președintele divizionarei secunde arădene.

Sursa: Sport Arad

Marius ANGHEL 06 Feb. 2015, 17:52 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă