„Nu am mai auzit așa ceva, să ne pregătim 11 săptămâni, pentru a juca 10 sau 12”

24 Aug. 2012, 14:07 Pregătiri, amicale

Federația Română de Fotbal continuă să se joace cu nervii echipelor din ligile a doua și a treia. Din cauza problemelor legate de înscrierea echipelor în competiție, cluburile au fost anunțate să se aștepte la o nouă amânare a startului de campionat, de data aceasta cu cel puțin o săptămână. Printre echipele nemulțumite se numără și UTA, antrenorul Adrian Falub declarându-se exasperat de situația în care s-a ajuns.

„Nu îmi convine deloc această nouă amânare, deja nu mai știu cum să fac programul, cum să ne programăm antrenamentele, chiar nu știu ce să mai fac. Nu am mai auzit așa ceva, să ne pregătim 11 săptămâni, pentru a juca 10 sau 12 săptămâni. Am jucat déja 13 amicale, este prea mult pentru a o perioadă de pregătire. Vreau să înceapă odată campionatul, cu bune, cu rele, cum o fi. Chiar dacă avem lotul incomplet și ne-ar mai trebui jucători, nu pot spune că avem vreun avantaj de pe urma acestei noi amânări”, ne-a declarat Adrian Falub.

De aceeași părere este și Giovanni Catanzariti, chiar dacă italianul ar putea avea un răgaz suplimentar în alegerea „pieselor” lipsă dincadrul lotului. „Nu mă gândesc deloc la mine în această situație, ci la băieți și antrenori care și-au văzut de treabă toată vara și sunt pregătiți să înceapă campionatul. Noi ne vom face treaba, indiferent data primului meci oficial”, a spus și președintele „textiliștilor”.

„Ne mai dorim jucători”

UTA este pe cale să dea o importantă lovitură pe piața transferurilor. De două zile se pregătește alături de alb-roșii Emil Dică, fost component al echipelor Rapid și CFR Cluj și ultima oară în Grecia, la Xanthi Skoda.

„Îl avem pe Dică la Arad, el ultima oară a jucat în străinătate, sperăm să poată semna cu noi azi sau mâine. Până atunci nu putem spune că e jucătorul nostru. În rest ne mai dorim jucători pe posturile deficitare, de fundaș central, unde a plecat Pocuca și de atacant. Sperăm să și reușim aceste transferuri, pentru că suntem în discuții cu o serie de jucători. Dintre brazilieni, cu Hiago ne-am înțeles, impresarii lui Weller vin astăzi să discutăm detaliile contractului, iar Marcelinho acuză o accidentare. În funcție de cât de gravă e, vom vedea ce e de făcut, nu putem transfera un jucător de care nu ne putem folosi”, a mai spus Adrian Falub.

Datorită programului încărcat, UTA a renunțat la amicalul de sâmbătă cu FC Bihor. Următorul meci al Bătrâne Doamne va avea loc marți, la Sebiș, în turul patru al Cupei României.

Nou veniții la ora semnării contractelor, Marcelinho – în stand-by

Adrian Falub i-a înaintat lui Giovanni Catanzariti lista cu fotbaliștii care au trecut probele de joc din ultimele săptămâni, iar președintele clubului le va pune în față contractele de joc. Atacanții brazilieni Weller și Hiago sunt primii care vor trece pe la biroul italianului, alături de Emil Dică, ultimul sosit în tabăra „textiliștilor”. Și impresarul lui Davide Buono, un mijlocaș central de 21 de ani crescut de AS Roma, este așteptat la Aradpentru a negocia contractul clientului său. În schimb, Marcelinho mai are de așteptat până ce utiștii se conving că accidentarea acestuia nu e serioasă și asta în condițiile în care fotbalistul „carioca” mai are de recuperat destul de mult din punct de vedere fizic. „În funcție de cât de gravă e, vom vedea ce e de făcut, nu putem transfera un jucător de care nu ne putem folosi”, a explicat Adrain Falub.

Reamintindu-vă că Bîrză, Mărginean, Matei, Pop, Ene și A. Neagu au semnat deja cu gruparea „textilistă”, Catanzariti mai trebuie să întărească lotul cu doi fotbaliști. „Mai avem nevoie de un fundaș central și un atacant și putem spune că suntem pregătiți de noul sezon. Dacă Mara se răzgândește, e și el binevenit, ne-ar ajuta mult în continuare. Dar, nici până la ora asta nu știu exact ce gânduri are. Doar am aflat că acum este plecat din țară”, ne-a mărturisit Gio.

Sursa: Sport Arad

24 Aug. 2012, 14:07 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă