Niculescu: „Vor mai urma câteva transferuri, maximum două-trei”

Marius ANGHEL 20 Jan. 2015, 16:31 Pregătiri, amicale
Niculescu:**

Antrenorul Mioveniului, Claudiu Niculescu, s-a declarat mulțumit la finalul amicalului de sâmbătă cu echipa de Liga a V-a, ACS Dănuț Coman, scor 15-0, atât de evoluția jucătorilor, cât mai ales de faptul că fotbaliștii au ieșit de pe teren fără accidentări, partida disputându-se pe un teren greu, înghețat, în prima parte a jocului.

„Prea multe nu sunt de spus în acest moment, pentru că venim după o primă săptămână de pregătire direct după vacanță. Am vrut sa văd jucătorii care au venit în această săptămână în probe. S-a jucat pe un teren înghețat și, în primul rând, sunt mulțumit că băieții au ieșit de pe teren fără accidentări. Repet, a fost terenul înghețat și până la urmă, în aceste condiții, a fost un antrenament bun, iar noi ne continuăm pregătirea în continuare.

Așa cum a spus și domnul președinte, am adus până în momentul de față doi jucători, Vladu și Cucui. Îi știu pe acești fotbaliști, Vladu a jucat în Liga I, iar acum câțiva ani, a evoluat, aici, la Mioveni. Este un jucător bun și sperăm că ne va ajuta. Pe Cucui îl știu, de asemenea, eu l-am adus de la Cluj la Vâlcea și pot spune că este un jucător care cred că ne va ajuta foarte mult în acest retur de campionat. Iar în privința lui, ceea ce este foarte important, el este un jucător ce este încă sub vârsta de 21 ani. Vor mai urma câteva transferuri, maximum două-trei, nu mai multe, pentru că mari probleme în acest tur de campionat nu am avut. Din fericire nu am avut posturi deficitare, așa că cei noi vor veni să ne ajute și nu doar ca să fie la număr. În acest moment nu pot spune sigur ce plecări de la echipă sunt. Probabil vom afla în zilele următoare, până miercuri… În principiu, nu cred că va pleca cineva, dar nu se știe niciodată”, spunea Niculescu.

Olteanu: „Putem vorbi în momentul de față de doi-trei jucători pe care i-am luat”

Președintele executiv al CS Mioveni, Dumitru Olteanu, a urmărit meciul amical de pe marginea terenului, alături de directorul executiv al clubului, Constantin Stancu.

Oficialul galben-verzilor a vorbit, la finalul partidei, despre acest test: „A fost un meci ușor într-adevăr, chiar n-am mai reținut scorul până la final. Antrenorul și-a dorit un adversar facil, pentru ca băieții să-și intre în mână, să-și recapete plăcerea de a înscrie. Desigur vor urma și meciuri amicale mai dificile, pentru ca până la plecarea în cantonament totul să fie în regulă. Putem vorbi în momentul de față de doi-trei jucători pe care i-am luat, Vladu care a fost ultima oară la SCMS Poli Iași în Liga I și Rareș Cucui de la Rm. Vâlcea. De asemenea, i-am adus înapoi la echipă pe Iamandi și Bogdan Stancu de la SCM Pitești”.

Articol scris de Silviu MIHAI

Marius ANGHEL 20 Jan. 2015, 16:31 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă