FCM Târgu Mureș a avut 44 de jucători la reunire! Pelici va fi noul antrenor principal

03 Jul. 2012, 12:00 Pregătiri, amicale

Lotul FC Municipal Târgu-Mureș s-a reunit ieri după-amiază la primul antrenament al perioadei de pregătire. Sub comanda directorului tehnic Sandu Tăbârcă, a antrenorului secund Darius Miclea și a antrenorului cu portarii Fekete Carol au fost prezenți 44 de jucători. Dintre aceștia, 27 participă timp de o săptămână la un trial, în urma căruia, jucătorii care vor corespunde cerințelor tehnicienilor vor fi păstrați în lot.

Ceilalți 17 jucători sunt cei care vor alcătui structura lotului în sezon viitor. Este vorba de: Balauru, Botoșer (Gloria Bistrița), Negru (FCM 2) – portari; Szilagyi, Astafei, Kinczel (FCM 2), Sălaghie (FCM 2), Bumba, Șaim, Vagner, Gugu, Nicu, Pădurețu, Bujor, Apostu, Huiban (FCM Bacău), Dâlbea (Voința Sibiu) – jucători de câmp.

Marți și miercuri, cei 17 jucători vor efectua vizita medicală.

Programul de pregătire cuprinde, în această săptămână, antrenamente atât dimineața, cât și în cursul după-amiezii.

Miercuri, 4 iulie, de la ora 18 este programat un prim joc amical între jucătorii care participă la trial, iar sâmbătă, 7 iulie, de la ora 10, un al doilea joc școală, la care vor intra și ceilalți 17 componenți ai lotului.

Staff complet pentru noul sezon

În altă ordine de idei, site-ul oficial al târgumureșenilor a făcut public și staff-ul tehnic ce va conduce FCM-ul în noul sezon. Astfel, dacă se știa că Sandu Tăbârcă va fi director tehnic, iar Darius Miclea și Fakete Carol, antrenor secund, respectiv antrenor cu portarii, s-a edificat și problema antrenorului principal. În sezonul 2012-2013, FCM Târgu Mureș îl va avea principal pe fostul antrenor al Sibiului, Alexandru Pelici.

Text și foto: FCM Târgu Mureș

03 Jul. 2012, 12:00 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă