FC Brașov a remizat cu Performanța Ighiu. Doar unul dintre cei trei jucători străini testați a fost reținut pentru noi probe

Marius ANGHEL 17 Feb. 2017, 13:16 Pregătiri, amicale

FC Brașov a făcut primul pas greșit în meciurile de pregătire, în amicalul disputat ieri, la Vulcan, cu Performanța Ighiu.

După trei victorii consecutive cu CS Vulcan, ASF Zărnești și SC Popești Leordeni, „stegarii” au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul cu formația de Liga a 3-a din județul Alba. Amicalul cu Performanța Ighiu s-a disputat pe un teren foarte greu, acoperit în totalitate pe zăpadă, astfel că antrenorii celor două echipe s-au putut declara mulțumiți doar de angajamentul jucătorilor, pentru că fotbal nu s-a putut juca.

S-a jucat cu îndârjire, mai mult la mijlocul terenului, iar, cel puțin în prima repriză, ocaziile de gol au fost extrem de puține. Prima ocazie clară de gol a venit abia în minutul 26, atunci când Seiwerth a scăpat singur cu Florin Iacob, dar atacantul oaspeților a șutat puțin pe lângă poartă. Replica brașovenilor a venit prompt, iar Ichim a reluat din apropiere în plasă, după o centrare a lui Goge la care portarul Zăvoi a alunecat și nu a mai putut interveni. Tot pe o greșeală de portar a venit și golul oaspeților, după un corner executat de Cortor, Căucă nu a putut reține, iar Potopea a îndeplinit o simplă formalitate.

În partea secundă, Țălnar a schimbat aproape toată echipa, dorind să-i vadă la lucru și pe cei trei jucători străini aflați în probe: fundașii Adams Neil Barry și Adriano Petullo, dar și mijlocașul Sliti Taider. Petullo și Taider au jucat pe tot parcursul reprizei secunde, iar Adams a bifat doar circa 25 de minute pe final. Fundașii nu au impresionat cu nimic, astfel că antrenorul brașovean a anunțat că cei doi jucători nu intră în vederile sale. În schimb, mijlocașul Taider care a arătat ceva calități tehnice, dar este nepregătit din punct de vedere fizic, va mai rămâne câteva zile la Brașov urmând să fie testat și în amicalul de sâmbătă cu Unirea Slobozia. În meciul de la Vulcan nu a putut evolua atacantul Sergiu Istrati, accidentat.

Terenul impracticabil și greșeala lui Căucă

La finalul jocului, antrenorul Cornel Țălnar s-a arătat nemulțumit de starea suprafeței de joc. „A fost un meci disputat pe un teren aproape impracticabil. A fost acea greșeală mare a lui Căucă la golul primit, până la urmă a fost un antrenament bun din punct de vedere fizic. Sperăm ca sâmbătă să jucăm pe un teren bun amicalul cu Unirea Slobozia. Din cei trei jucători veniți în probe, doar Taider a mai arătat ceva și îl vom mai ține să îl vedem și la amicalul cu Unirea Slobozia, în schimb, cei doi fundași nu vor rămâne”, a spus Țălnar.

Vrea amânarea startului campionatului

Nemulțumit de starea terenurilor din Brașov și împrejurimi, Cornel Țălnar ar dori ca startul campionatului să fie amânat. „Săptămâna viitoare, terenurile vor fi la fel și nu se va putea juca fotbal. Eu cred că se va amâna. Ați văzut și voi pe ce teren am jucat la Vulcan. Jucătorii nu au putut lega două-trei pase. Mai bine ne dăm accidentați…”, spunea Cornel Țălnar.

Totuși, șansele ca startul campionatului să fie amânat sunt destul de mici, asta pentru că șefii FRF nu agreează această variantă.

FC Brașov – Performanța Ighiu 1-1 (1-1)
Ichim ”31 / Potopea ”45

FC Brașov (repriza I): Fl. Iacob (Căucă ”30) – Băjan, Ichim, I. Șerban, Ct. Stan – Vagner, P. Iacob, I. Popa, Goge – Grigorie – Surdu
FC Brașov (repriza II): Căucă (D. Mutu ”60) – Cristil, Petullo, Ciobanu (Adams Barry ”67), Vl. Munteanu – L. Manole, Poverlovici, Tripsa, Răchișan – Taider – Sburlea
Antrenor: Cornel Țălnar

Performanța: Zăvoi – Iclănzan, Potopea, I. Grozav, Ad. Mărginean – Oniche, Trifa – Fetița, Circov, Coltor – Seiwerth. Au mai evoluat: Oprița, Buda, Cl. Oara, Tineiu, D. Mărginean, M. Cristea și Cr. Păcurar. Absenți: Dr. Pop și S. Turuș
Antrenor: Mihai Manea

Articol scris de Adi MARICA (Monitorul Expres)
Foto: AB Sport

Marius ANGHEL 17 Feb. 2017, 13:16 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă