UTA continuă să spere la vremuri mai bune, iar jucătorii au primit asigurări din partea lui Adrian Marțian că își vor primi cât de curând restanțele financiare. „Alb-roșii” se pregătesc în continuare pe plan local, iar în criză de timp s-a renunțat la cantonamentul din Antalya.
„Nu putem spune că suntem la un nivel de pregătire foarte bun, pentru că două săptămâni nici nu am știut exact ce facem, doar de zece zile pot spune că am intrat într-un program normal, iar jucătorii au răspuns bine la antrenamente . Sperăm să fie bine și campionatul să ne prindă la un nivel cel puțin acceptabil”, ne-a declarat Adrian Falub.
Antrenorul UTA-ei consideră că normalitatea și stabilitatea financiară implică multe lucruri, de care Bătrâna Doamnă duce acum lipsă. „Există promisiuni, dar încă nu s-au concretizat, am făcut o listă cu jucătorii pe care ni-i dorim, dar nu îi putem transfera până nu există o stabilitate. Nici despre program nu pot spune prea multe, avem în plan să ne pregătim în Ungaria, dar nimic nu e sigur, totul depinde de situația administrativă”, mai spune Falub.
Tehnicianul Bătrânei Doamne crede că până la stabilitate e drum lung și se arată ușor nemulțumit de mersul lucrurilor în ultima săptămână: „O stabilitate înseamnă în primul rând să se plătească restanțele salariale, apoi să ni se asigure echipamente și mingi suficiente, pentru că nu sunt destule, plus că avem nevoie de o alimentație și vitaminizare corespunzătoare, acestea sunt lucruri esențiale dacă se vrea performanță. Plus că e nevoie măcar de un buget pentru ce va fi în continuare, pentru că degeaba se plătesc acum restanțele și peste 2-3 săptămâni revenim la ceea ce a fost.”
Utiștii dau piept cu Crișul înainte de plecarea în cantonamentul de la Gyula
Ziua de vineri se anunță una plină pentru jucătorii „Bătrânei Doamne”. Aceștia au de disputat al treilea meci amical din această iarnă, dar, înainte de asta, ar trebui să treacă după foarte mult timp – pe la casieria clubului. Se va achita cel puțin unul dintre cele patru salarii restante, cu promisiunea că până la meciul cu Poli nu va exista o întârziere la plată mai mare de o lună de zile. Tot mâine, după partida de la Chișineu Criș, utiștii ar putea pleca direct spre Gyula, pentru un cantonament ce va dura cel puțin o săptămână.
Revenind la confruntarea cu Crișul Chișineu Criș să spunem că aceasta va avea loc la ora 15,30, pe arena „Centrală”, care a suferit ample lucrări de modernizare în ultimul an. Pe „textiliști” îi așteaptă una dintre formațiile cu pretenții ale Ligii a IV-a, care va dori să facă o impresie frumoasă în fața echipei fanion a județului. „Sunt sigur că împotriva UTA-ei, toți jucătorii mei vor da totul. Va fi un joc foarte util pentru noi, nu în fiecare zi ai șansa să joci cu cea mai bună echipă din județ. Din păcate pentru noi, avem destui jucători cu probleme medicale”, ne-a mărturisit Lucian Ciba.
Într-adevăr, antrenorul Crișului nu va putea cont ape Lăcătuș și Rașca, dar nici fundașul Albert și atacantul Mohamed, care au dispărut de la Criș la fel de repede precum au apărut.
Dincolo, Adrian Falub va avea ceva probleme pe benzi, atâta timp cât Feussi (dureri musculare) și Neagu (inflamație a genunchiului) nu s-au antrenat normal și ar putea fi menajați mâine. Va fi o nouă ocazie pentru portarul Matijas, fundașul Pellet și atacantul Monac să demonstreze că merită un loc în lotul pentru retur. Probabil, în cantonamentul de la Gyula, UTA se baza pe un lot lărgit, care, probabil, va mai fi completat pe parcurs cu cel puțin încă un portar și doi atacanți.
După meciul cu Crișul, „Bătrâna Doamnă” va mai da piept în amicale cu Oroshaza (marți) și CS Botoșani (vineri). Partida cu moldovenii e programată laArad, dar, dacă „textiliștii” își prelungesc cantonamentul din Ungaria, ea ar putea fi mutată înțaravecină.
Sursa: Sport Arad