Jucătorii Mioveniului vor reveni și ei din vacanța de iarnă peste câteva zile, urmând a începe să pregătească partea a doua a campionatului Ligii a 2-a.
Reunirea lotului galben-verde este programată pentru luni, 16 ianuarie, dată la care majoritatea echipelor de ligă secundă vor începe pregătirea. Băieții lui Alexandru Pelici sunt așteptați la ora 15:00, la Grupul Școlar Colibași, iar la prima ședință de pregătire se va face și vizita medicală.
Șase meciuri amicale programate
În perioada de pregătire de iarnă, echipa argeșeană va susține și șase jocuri de pregătire. Astfel, primul joc este programat pe 1 februarie, cu Olimpic Cetate Râșnov (locul 11, Seria 1 Liga 3), iar al doilea, pe 3 februarie, cu AS Zărnești, echipă de Liga a IV-a Brașov.
Aceste partide au loc în cadrul cantonamentului de la Cheile Grădiștei, pe terenul adversarelor. Apoi, pe 8 februarie, la Mioveni, se va juca cu Chindia Târgoviște, iar pe 11 au programat un test cu Viitorul Domnești. Pentru data de 15 februarie încă se caută un adversar, iar pe 21 februarie este programat ultimul joc amical, la Mioveni cu AFC Hărman (locul 2, Seria 1 Liga 3).
Cantonament la Cheile Grădiștei
Și în această iarnă, jucătorii Mioveniului vor merge în cantonament la Cheile Grădiștei. După ce vor veni pe 16 ianuarie din vacanță, fotbaliștii argeșeni se vor pregăti o săptămână pe plan local după care vor pleca într-un stagiu de pregătire centralizată la munte, pentru o perioadă de 11 zile. Stațiunea Cheile Grădiștei a devenit deja un loc obișnuit pentru cantonamentele Mioveniului, echipa de fotbal, și nu numai, mergând aici atât iarna, cât și vara.
Articol scris de Silviu MIHAI (Curierul zilei)