CS Mioveni a terminat cu bine perioada de pregăÂtire de iarnă, echipa antrenată de Claudiu NicuÂlesÂcu disputând, sâmbătă, un ultim meci amical, conÂtra Gloriei Buzău, și câștigându-l cu 2-0 (2-0).
Partida s-a jucat la Curtea de Argeș – o premieră pentru un meci de pregătire al Mioveniului și a fost la discreția galben-verzilor, care au reușit deschiderea scorului încă de la prima fază de poartă. Ursu, unul dintre remarcații partidei, a fost faultat în caÂreu, iar penaltiul a fost tranÂsÂforÂÂmat de Galan. Tot în prima reÂpriză, Ursu a marcat și el pentru 2-0, după ce a scăpat singur cu portarul, în urma unei degajări a portarului Popescu. În aÂfară de cele două goluri, arÂgeÂÂșenii au mai ratat o sumedenie de ocazii, printre cei care mai puteau să își treacă numele pe lista marcatorilor, dar nu au făÂcut-o numărînÂdu-se Nilă, IanÂcu și Năstăsie.
Pentru galben-verzi s-a înÂcheiat o perioadă de preÂgătire de iarnă foarte buÂnă, în care, în afară de canÂtonamentul montan de la CheiÂle Grădiștei, s-au disputat și 8 partide de veÂrificaÂre. Dintre acestea, doar una singură a fost pierdută, în rest, înregistrându-se doar victorii, astÂfel că echipa lui Claudiu Niculescu poate spuÂne că este pregătită de înÂceperea campionatului și are și un moral bun.
CS Mioveni – Gloria Buzău 2-0 (2-0)
Au marcat: Galan (2 – pen.), O. Ursu (30)
CS Mioveni: O. Popescu – Calvin, Cucui, Bg. Stoica, Ct. Stan – Biceanu, Răuță, Galan – A. Popa, Năstăsie, O. Ursu. Au mai jucat: F. Croitoru – Ed. Stoica, Bg. Stancu, Negoiță, Todea, Honciu, M. Vintilă, Nilă, Iancu, Iamandi. Antrenor: Claudiu Niculescu
Rada și Ayza s-au antrenat separat
Claudiu Niculescu nu a folosit în meciul amical de sâmbătă, de la Curtea de Argeș, toți jucătorii pe care îi are la dispoziție în lot. Astfel, doi dintre aceștia, Roberto Ayza și Ionuț Rada, nu au jucat niciun minut și nu au fost trimiși nici la echipa a doua, ei făcând antrenament, separat, pe marginea terenului. Cei doi, de altfel, sunt și suspenÂÂdați pentru primele meciuri din campionat, acesta fiind motivul pentru care au jucat în această partidă.
Cinci jucători, la echipa a doua
Cinci dintre componenții lotului echipei mari au fost trimiși, sâmbătă, să evolueze la formația a doua a clubului, caÂre a avut meci cu Muscelul Câmpulung și a câștigat cu 3-2. Cei cinci sunt Mîrzeanu, Lupu, Iordache, Șchiopu și porÂtarul Preda. Dintre aceștia, au mai fost trimiși la echipa a doua, pentru amicaluri, și cu o altă ocazie, antrenorii de la echiÂpa mare preferînd ca jucătorii să aibă meciuri în picioare, decât să-i țină degeaba pe marginea terenului.
De azi, antrenamente normale
De astăzi, CS Mioveni va intra într-un program normal de pregătire. Astfel, duÂpă ce jucăÂtorii au avut liber în urma meciului de la Curtea de Argeș, asÂtăzi au fost chemați la antrenament după-amiază. Mâine, echipa va face două ședințe de pregătire, iar de miercuri, se va face câte un antrenament, cel mai probabil la ora jocului oficial de sâmÂbătă, cu FC Olt, la ora 11.00.
Gloria s-a întărit cu doi jucători de la Unirea Slobozia
De partea cealaltă, Gloria Buzău a bifat încă un transfer de ultim moment, și tot de la Unirea Slobozia. După ÂmijÂlocașul Marius Drăguț, în Crâng a ajuns și tânărul fundaș central Ionuț Hristian (18 ani), care a evoluat în nouă partide pentru echipa ialomițeană în prima parte a campionatului.
Articol scris de Silviu Mihai