Concurență puternică pentru Zimmermann! CSM Reșița a semnat cu un portar din Liga 1

Concurență puternică pentru Zimmermann!** CSM Reșița a semnat cu un portar din Liga 1

CSM Reșița a mai perfectat un transfer în această iarnă, de această dată în cantonamentul din Antalya, acolo unde se află de duminica trecută. Echipa antrenată de Dorinel Munteanu a semnat în această dimineață cu Alberto Cobrea (29 de ani), portar care ultima dată a fost legitimat la Politehnica Iași, în Liga 1.

Plecată doar cu un portar în cantonamentul din Turcia, cu Cristian Zimmermann (36 de ani), care este și căpitanul echipei, CSM Reșița avea nevoie disperată de cel puțin încă un goalkeeper. Astfel, președintele Cristian Bobar a reușit să obțină semnătura lui Alberto Cobrea, pus pe lista neagră de Poli Iași în această iarnă, pentru șase luni, cu opțiune de prelungire.

Alberto Cobrea și-a făcut junioratul la LPS Olimpia Piatra Neamț și Udinese, în Italia, iar la seniori a evoluat pentru CS Mioveni, Concordia Chiajna, Petrolul Ploiești, Dinamo, FC Botoșani și Poli Iași. La clubul din Copou a ajuns în vara anului 2018, în sezonul trecut de Liga 1 a avut cinci prezențe, iar în cel actual nu a jucat deloc în campionat, fiind, în schimb, de 12 ori rezervă.

Cobrea va fi o concurență serioasă pentru Zimmermann, portar care a apărat în 19 din cele 21 de etape ale primei părți a actualului sezon. În ultimele două partide din 2019 a fost trimis pe teren Adrian Horvat, care în această iarnă s-a despărțit de Reșița și a ajuns în Liga 3, la CSM Focșani.

„Bine ai venit, Alberto Cobrea! Portar venit de la echipa de primă ligă, Politehnica Iași.
A mai evoluat la echipe precum, CS Mioveni, Concordia Chiajna, Petrolul Ploiești, FC Botoșani.
Îți dorim mult succes!”
, a anunțat CSM Reșița.

Înainte de plecarea în Antalya, CSM Reșița a semnat și cu atacantul Victoraș Astafei, ultima dată la Viitorul Pandurii Târgu Jiu. Alte achiziții prezentate oficial sunt Gabriel Dodoi (împrumutat de la Rapid), Laurențiu Rus (ex Sănătatea Cluj), Laurențiu Buș (ex Academica Clinceni) și Rareș Ispas (achiziționat de la CFR Cluj). Ca noutăți în lotul deplasat în cantonamentul din Turcia sunt și Alin Țegle (ex U Craiova II), Bogdan Szijj (revenit la Reșița, ultima dată la FC Voluntari), Yvan Yann Erichot (ultima dată la IBV, în Islanda), Fernando Dobre (Academia de Fotbal Câmpulung Muscel), Mădălin Calu (ex SCM Gloria Buzău) și Arsene Luboya (ex CSM Ceahlăul Piatra Neamț).

Altfel, CSM Reșița joacă astăzi al doilea amical în Antalya, cu HB Køge, ocupanta locului 7 în liga secundă din Danemarca. În primul test a cedat cu 0-3 cu FC Montana, ocupanta locului 3 din liga a doua din Bulgaria.

Articol scris de Marius ANGHEL

Pe aceeași temă