ACU începe primul cantonament

21 Jan. 2009, 16:04 Pregătiri, amicale
ACU începe primul cantonament

Fotbaliștii de la CS Universitatea Vasile Goliș vor urca joi la munte, la Moneasa pentru primul stagiu de pregătire centralizată.

Elevii lui Costel Bogoșel vor avea parte de antrenamente foarte grele, după cum spune chiar antrenorul grupării studențești. „Nu va fi ușor la Moneasa. Antrenorul secund când a văzut programnul s-a speriat și mi-a spus că nu a mai avut parte de așa antrenamente grele”, a spus Bogoșel.

CS Universitatea va fi cantonată la Hotel Moneasa, iar antrenamentele vor avea loc și pe terenul modern din localitatea montană. Cu toate că s-a intenționat aducerea unui fundaș dreapta, în speță Muscă de la FC Bihor, tehnicianul de la CS Universitatea a lăsat de înțeles că campania de achiziții s-a încheiat.

În cantonament va ajunge și Richard Filaret, junior care a fost plecat în această săptămână în Anglia, la Nottingham Forest, acolo unde a susținut probe de joc.

 

Articol scris de Daniel BERAR

 

 
 

21 Jan. 2009, 16:04 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă