Abrudean: „Să pretindem respect, impunându-l prin joc și rezultate”

Marius ANGHEL 24 Aug. 2014, 15:21 Pregătiri, amicale
Abrudean:**

Sebișenii au câștigat la capitolul moral după remiza din amicalul de la Pâncota, acolo unde pierduseră ultimele meciuri oficiale în eșalonul trei. De data aceasta, „șoimii”, care mai au o săptămână până la debutul în Liga a II-a, păreau și mai puternici, însă tabela a „înghețat”.

La finalul disputei, Adrian Abrudean era destul de optimist privind drumul echipei sale în noua stagiune. „Încetul cu încetul ne apropiem de adevăr. Ne dăm drumul și la joc, nu mai comitem unele greșeli, avem speranțe că vom debuta cu dreptul în campionat. Cu toate că întâlnim o nou promovată, ne așteaptă o deplasare grea la Filiași. Mă bucur că nu am avut accidentări după acest meci, iar până sâmbăta viitoare mi-aș dori să mai recuperăm măcar unul dintre fotbaliștii mai vechi accidentați. Avem destule individualități și începem să arătăm ca o echipă adevărată. Primul nostru obiectiv este să pretindem respect, impunându-l prin joc și rezultate. Ne-am bucura ca la iarnă să fim pe unul din locurile fruntașe, iar apoi vom analiza ce avem de făcut. Eu am mare încredere în acești băieți, mai ales că avem toate condițiile să muncim. Mai trebuie să fim serioși și responsabili și cred că putem realiza lucruri mărețe în această formulă”, a explicat antrenorul „alb-albaștrilor”.

„Știli” a dezvăluit faptul că Sebișul își va juca meciurile de pe teren propriu sâmbăta și asta pentru că: „Putem face un ciclu săptămânal mai bun, intrând mai bine în rimul unui meci pe puncte. Cred că și lumea e mai dispusă să vină la stadion sâmbăta și chiar avem nevoie de suporteri. E puțin dificil pentru echipa a doua, dar vom găsi soluția să ne împărțim jucătorii între cele două campionate, cu prioritate pentru Liga a III-a, bineînțeles”.

Sursa: Sport Arad

Marius ANGHEL 24 Aug. 2014, 15:21 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă