Prima echipă din clasamentul Ligii 2 nu a fost și prima la reuniri. Dunărea Călărași și-a reluat antrenamentele în a doua zi a săptămânii, astăzi, pe 9 ianuarie, după UTA, Ripensia, Metaloblobus, Balotești, Dacia Unirea sau Afumați, însă are stabilit un obiectiv clar: promovarea de pe locul 1.
Sub comanda antrenorului Dan Alexa, 27 de jucători s-au antrenat astăzi, după-amiază, la stadionul „Ion Comșa” din Călărași. Unii dintre ei sunt în probe. La reunirea au fost prezenți și cele două achiziții realizate până acum, fundașul Alin Dobrosavlevici și atacantul Dino Spehar, iar în zilele următoare sunt așteptați și trei jucători de la ASA Târgu Mureș: fundașul Gaston Mendy (32 de ani), mijlocașul Paul Iacob (21 de ani) și atacantul Alexandru Stoica (20 de ani).
Dunărea se va antrena la Călărași până pe 23 ianuarie, iar în perioada 24 ianuarie – 5 februarie își va muta cartierul general în Turcia, în Antalya, acolo unde vrea să joace și patru meciuri amicale.
„Avem un obiectiv propus, și anume promovarea. Asta ar însemna o emulație, lumea ar putea vedea echipe de top din România, o mare mândrie pentru orașul Călărași. Am încercat să ne întărim în această iarnă. Sper ca jucătorii nou-veniți să se acomodeze repede. Sigur, eu, ca antrenor, îmi doresc jucători buni. Avem în momentul de față un lot competitiv. Fotbalul e un joc imprevizibil, dar voi face tot ce ține de mine să duc Dunărea în Liga 1”, a spus, la reunire, Dan Alexa.
„Suntem optimiști. Avem un lot valoros. Începem să formăm o echipă competitivă pentru Liga 1. Mai sunt de sosit Mendy, Alexandru Stoica și Iacob de la Târgu Mureș. Avem acum un lot creionat să ne prezentăm cum trebuie pentru meciurile ce vor urma. O promovarea ar însemna o performanță istorică, un stadion plin, o modernizare pentru stadionul nostru. Sperăm să le forțăm mâna celor care vor să se implice, să fie alături de noi. Vom pleca într-un cantonament în Turcia, Antalya. Asta o fost una din promisiunile mele. Se va face din bani privați acest cantonament. Le promitem fanilor că vrem să promovăm în Liga 1 de pe primul loc”, a declarat și Florin Brișan, președintele Dunării.
Foto: fb Dunărea Călărași