Daniel Oprița a fost extrem de mâhnit după eșecul Stelei din Ghencea, cu Universitatea Cluj, scor 0-1. A fost prima înfrângere a bucureștenilor pe teren propriu într-un meci oficial, pe noul stadion, iar antrenorul a părut aspru și nemulțumit de foarte multe aspecte.
Practic, întreaga evoluție a jucătorilor săi l-a nemulțumit pe Daniel Oprița, care nu a găsit nici măcar un punct pozitiv. A fost cinstit la conferința de presă, spunând că Steaua nu merita victoria, dar spera ca partida să se termine 0-0, mai ales că ardelenii au marcat abia în minutul 72, prin Albert Hofman.
Precipitarea, frica și lipsa personalității au fost argumentele găsite de Oprița, care au condus la un nou eșec al Stelei. A vorbit și de calitatea individuală, deși nu se poate spune că Steaua suferă din acest punct de vedere în ansamblu. Are printre cele mai puternice loturi din Liga 2.
Oricum, Daniel Oprița pare că nu reușește să pună echipa la punct, de la începutul campionatului, de la primele etape, tot remarcând aspecte care îl nemulțumesc și pe care le dorește rezolvate cât mai repede.
În această a doua parte a etapelor programate în 2021, Steaua a arătat că are probleme în special contra echipelor din față. În afara eșecului cu ”U” Cluj, a pierdut și contra Petrolului, cu 0-1, și a făcut un egal cu Concordia Chiajna, 0-0. A reușit, în schimb, să învingă FC Hermannstadt, cu 1-0, dar Daniel Oprița a scos în evidență faptul că nu se marchează din faze create de jucătorii săi.
De exemplu, cu sibienii, Steaua a punctat în urma unei greșeli a portarului.
”Un meci în care clar nu meritam să câștigăm. Nu meritam să câștigăm pentru că nu am pus probleme, nu am creat, nu am câștigat duelurile în față unu contra unu, fără personalitate, era greu să câștigăm astăzi. Dar la modul cum se ducea jocul, era un 0-0 pentru că a fost un meci echilibrat. Noi am greșit, a fost un balon pierdut la mijlocul terenului, după care un jucător de la ei a făcut diferența.
Asta face diferența, calitatea individuală a jucătorilor. Au speculat acea greșeală, am pierdut. Ne-am precipitat, frică, fără lipsă de personalitate. Dacă nu ai ocazii, nu câștigi dueluri să faci superioritate, e greu. Doar cu organizare și pe ce o fi nu merge. La meciurile acestea cu primele patru am arătat că ne mai trebuie… trebuie să fim mai puternici pentru că e greu.
Chiar dacă am câștigat la Hermannstadt, am câștigat pe o eroare a portarului, dar pe situații create de noi nu am reușit să înscriem și asta mă îngrijorează. Am mai spus-o, cu echipele puternice trebuie să se vadă că poți face față.
Azi, la ce s-a întâmplat sunt deranjat, pentru că nu meritam să câștigăm. Nu știu dacă meritam să pierdem, dar a fost un plus pentru ei, trebuie să recunoștem treaba asta. Un 0-0 era echitabil la ce s-a jucat, dar și-au dorit mai mult, au crezut și au câștigat. Sunt supărat pentru că nu înțeleg frica asta”, a declarat Daniel Oprița la conferința de presă.
Daniel Oprița a analizat eșecul cu ”U” Cluj și din perspectiva primei înfrângeri pe teren propriu pe noul stadion, într-o confruntare oficială. Se aștepta ca aceasta să vină cândva, dar nu acum, într-un moment atât de important, în care Steaua se putea desprinde puțin de FC Buzău, să pună trei puncte peste aceasta în clasamentul Ligii 2.
Acum, Stelei nu-i mai rămâne decât să abordeze la victorie ultimele două meciuri din acest an, cu Politehnica Timișoara și FC Buzău.
”Era clar că nu puteam să ținem momentul ăsta pentru totdeauna, trebuia să vină și prima înfrângere acasă. Nu mi-aș fi dorit să vină acum, pentru că era bine să nu pierdem, să luăm un punct și treceam peste Buzău în clasament. Lupta e destul de încinsă pentru play-off și nu ne va fi ușor să prindem unul din cele șase locuri.
Sper să scoatem totul din ultimele două meciuri, pentru că avem nevoie. Trebuie să arătăm altfel, să avem altă personalitate dacă vrem să luăm puncte. Trebuie să facem și noi ceva, mai mult decât atitudine”, a mai spus Oprița.
Steaua termină runda a 14-a unde a început-o, pe locul 6, cu 25 de puncte, la egalitate cu locul 5, FC Buzău, dar formația lui Cristian Pustai are un golaveraj mai bun. ”Militarii” mai păstrează un avans de trei puncte peste poziția a 7-a, FK Csikszereda. Tot 22 de puncte are însă și poziția a 8-a, Metaloglobus.
Foto: George Filip (Mediafax Foto) și Răzvan Păsărică (Sport Pictures)
Video: Steaua TV
https://liga2.prosport.ro/seria-1/erik-lincar-a-explicat-tactica-victorioasa-cu-steaua-atunci-am-hotarat-sa-cedam-deliberat-terenul-ce-a-facut-diferenta-intepaturile-pentru-blejdea-si-hofman-jucatorii-care-au-con-19211215
https://liga2.prosport.ro/seria-1/steaua-u-cluj-se-joaca-de-la-ora-1700-in-incheierea-etapei-a-14-a-a-ligii-2-19211145
https://liga2.prosport.ro/seria-1/fc-buzau-iese-la-atac-marin-mitran-il-face-praf-pe-centralul-george-roman-dupa-erorile-cu-selimbar-arbitraj-catastrofal-penalty-care-nu-a-fost-penalty-si-multe-altele-in-19211216
https://liga2.prosport.ro/seria-1/continua-schimbarile-de-antrenori-la-viitorul-pandurii-octavian-benga-este-al-patrulea-principal-al-oltenilor-in-acest-sezon-alexandru-ciobanu-a-condus-echipa-doar-un-meci-19211152
https://liga2.prosport.ro/seria-1/fk-csikszereda-poate-primi-pana-la-700-000-de-euro-bani-europeni-proiectul-a-fost-acceptat-de-comisia-europeana-19211131