Poli Timișoara, învinsă la scor de neprezentare la Miercurea Ciuc. Nicolae Croitoru abia și-a găsit cuvintele după joc

Anda DELIU 02 Apr. 2022, 18:27 Liga 2

Poli Timișoara avut dificultăți cu liderul Grupei A a play-out-ului Ligii 2, FK Miercurea Ciuc, care s-a impus pe teren propriu la scorul de 3-0, sâmbătă, în etapa a 2-a.

Diferența mare s-a stabilit pe final, în condițiile în care bănățenii au făcut față destul de bine în prima repriză. După meci, antrenorul Nicolae Croitoru a dat o declarație destul de laconică, fiind vizibil afectat de rezultat.

Absențe importante la Poli pentru meciul cu ciucanii

Timișorenii nu au putut conta pe răciții Sîntean și Rogosic, dar nici pe titularul din poartă, Păduraru, accidentat, acesta aflat însă pe banca de rezerve.

Totuși, în prima repriză, Poli nu a arătat chiar așa de rău. Prima ocazie a fost însă a ciucanilor, în minutul 17, când Gal-Andrezly a scăpat și a tras din unghi la poartă, însă Devenish-Meares a apărat. Ulterior, Poli a mai ratat ocazii prin Vukoje, dar și prin Ursu, cu două ratări. Alte ratări a mai avut Poli Timișoara și în debutul reprizei secunde prin Gerbi sau Ursu, care nu au ales deloc ocazii fericite.

Ivanovici a înscris contra foștilor colegi

Tabela a început să se modifice din minutul 65, când portarul lui Poli, australianul Devenish-Meares, s-a ciocnit de Gal-Andrezly și s-a dictat penalty. Timișoreanul Petre Ivanovici a marcat, iar de aici, gazdele au preluat controlul.

În minutul 82, Lorant Kovacs a recuperat o minge și a înscris cu un șut de la distanță. Iar în minutul 90, după ce Devenish-Meares a reușit să respingă slab șutul lui Rodri Hernando, spaniolul a reintrat în posesia balonului, l-a pasat la Levente Bara, iar colegul său a marcat din 5 metri. În prelungiri, Hernando l-a pus la încercare pe portarul australian, dar fără succes.

Nicolae Croitoru și-a găsit cu greu cuvintele după meciul de la Miercurea Ciuc

Antrenorul polist a spus că echipa trebuia să joace bine în ambele reprize pentru a obține ceva.

”Un eșec usturător. Au fost 50 de minute în care jocul nu anunța un asemenea rezultat. Din păcate, după 1-0, jocul a căpătat o altă turnură. Am riscat, în ideea de a înscrie, am dat spațiu adversarilor, am pierdut organziarea și, în final s-a ajuns la rezultatul de 3-0.

Nu vreau să comentez în niciun fel arbitrajul (n.r. – întrebat de faza penalty-ului), pentru că noi trebuia să fim pe durata celor 90 de minute egali, în primul rând, ca și evoluție, să arătăm altceva. Era un joc important. Știam lucrurile acestea. Le-am pregătit ca atare. Din păcate, astăzi n-am reușit nimic din ce ne-am propus”, a spus Nicolae Croitoru.

Croitoru a vorbit și despre accidentarea lui George Păduraru, aflat însă pe banca de rezerve la acest meci: ”S-a accidentat ieri la antrenament, a făcut o întindere şi ăsta a fost motivul pentru care a fost o schimbare forţată. Sigur, a fost pe bancă, dar, din păcate, nu am putut să-l folosim.”

Poli Timișoara în meciul cu FK Miercurea Ciuc: Devenish-Meares – Sofran, Mera (cpt.), Scutaru, Pamfile (Bîrnoi 88′) – D. Radu (Iamandache 69′), R. Lazăr, Ignea, Vukoje (D. Andrei 53′) – Oct. Ursu, Gerbi. Rezerve: Păduraru – Oanea, Plumbuitu, Olariu, Bocșan, Zaluschi.

Poli Timișoara a căzut din nou pe locul de baraj de menținere

Rămasă cu 24 de puncte, Poli Timișoara coboară pe locul 5 în Grupa A a play-out-ului Ligii 2, fiind depășită cu trei puncte de CS Comunal Șelimbăr. Acest loc duce la barajul de menținere cu FC Brașov, cealaltă echipă clasată pe locul 5, în Grupa B.

La finalul săptămânii viitoare, în etapa a 3-a, Poli nu are meci, fiindcă îi vine rândul să stea, iar clubul spune că face demersuri pentru a disputa un amical.

Foto: Zoltan Pal (FK Miercurea Ciuc) și Politehnica Timișoara

Anda DELIU 02 Apr. 2022, 18:27 Liga 2
Pe aceeași temă