Cadou de Moș Nicolae: Poli Iași primește peste un milion de euro de la primărie! Unii dintre fotbaliști voiau să nu joace contra Corvinului

Narcis POHOAȚĂ 05 Dec. 2025, 15:13 Liga 2
Cadou de Moș Nicolae: Poli Iași primește peste un milion de euro de la primărie! Unii dintre fotbaliști voiau să nu joace contra Corvinului

Veste mare pentru jucătorii Politehnicii Iași: după aproape patru luni de așteptare, aceștia își vor primi salariile restante! Dacă nu vineri seară, cel mai târziu luni dimineață.

Duminică, de la ora 12:30, trupa din Copou are un meci extrem de important pe teren propriu, contra liderului Corvinul, în runda a 16-a a Ligii 2, penultima din 2025. În funcție de rezultat, dacă va câștiga sau nu, echipa antrenată de Tibor Selymeș își va mai face sau nu speranțe la accederea în play-off și, implicit, la promovare.

Din informațiile Liga2.ro, unii dintre jucătorii Iașiului discutau chiar varianta de a nu juca duminică dacă nu le intră banii!

Primăria Iași virează în contul clubului Poli Iași suma de 6,1 milioane de lei!

Chinul a luat sfârșit pentru fotbaliștii Politehnicii Iași. Cu două zile înaintea meciului cu liderul Corvinul Hunedoara, din Copou, elevii lui Tibor Selymeș au fost anunțați de către conducerea clubului că își vor primi salariile restante! Interesant, tocmai înaintea unui astfel de meci important, al cărui rezultat poate decide viitorul echipei în acest sezon.

Primăria Iași va vira în contul clubului, în cursul zilei de vineri, 5 decembrie, suma de 6,1 milioane de lei (aproximativ 1,2 milioane de euro), iar jucătorii, antrenorii și ceilalți angajați își vor primi salariile cel mai târziu în cursul dimineții de luni, 8 decembrie, dacă nu chiar vineri seară! Cert este că banii au plecat din contul municipalității, iar jucătorii au fost înștiințați că plățile vor fi făcute imediat ce vor fi făcute toate formalitățile bancare.

Oficialii Politehnicii și reprezentanții primăriei au anunțat că întârzierea cu care municipalitatea a făcut plata către gruparea din Copou s-a datorat unui blocaj legat de intrarea clubului în insolvență.

Finanțarea a fost aprobată încă din primăvară, când consilierii au votat în unanimitate în plenul Consiliului Local.

Aproape patru luni restanțe salariale la Poli Iași!

Astfel, jucătorii vor încasa trei salarii restante și vor ajunge la zi cu banii, cu mențiunea că în data de 15 decembrie va trebui achitat un nou salariu, pentru luna noiembrie.

Vestea vine cum nu se poate mai bine pentru jucătorii echipei ieșene, care s-au plans în repetate rânduri atât fostului antrenor, Tony da Silva, cât și celui actual, Tibor Selymeș, că nu se mai pot concentra la antrenamente și la jocuri din cauza problemelor financiare. Mulți dintre jucători susțin că au fost amenințați de către proprietari că vor fi dați afară din apartamentele închiriate, în condițiile în care nu au avut cu să achite chiriile în ultimele luni!

Pentru a mai tempera nemulțumirile din vestiar, președintele clubului, Cornel Șfaițer, a băgat mâna în buzunar în ultimele luni și a achitat mai multe prime jucătorilor și antrenorilor, în valoare totală de peste 100.000 de euro.

  • În acest moment, după 15 etape, Poli Iași se află abia pe locul 11 în Liga 2, cu 24 de puncte, la cinci punte în spatele ultimelor două poziții calificabile în play-off. Dacă nu câștigă contra liderului Corvinul, singura echipă neînvinsă în acest sezon, distanța față de Top 6 probabil se va mări, iar șansele la accederea în grupa de promovare vor fi infime, în condițiile în care vor mai fi apoi de disputat doar cinci etape.

Foto: Tudy / Sport Pictures

Narcis POHOAȚĂ 05 Dec. 2025, 15:13 Liga 2
Pe aceeași temă