Poli Iași a avut o prestație solidă cu Dinamo și a reușit să se impună, în ultimul meci din etapa a 5-a a play-off-ului Ligii 2, scor 3-1. Au fost conduși moldovenii după 35-40 de minute nu prea bune, dar au egalat până la pauză, iar reușitele care au adus cele trei puncte au picat în partea secundă.
Dinamo a început mai bine meciul de pe ”Arcul de Triumf” și a reușit să deschidă scorul în minutul 22, după o cursă și o finalizare foarte frumoase ale lui Lamine Ghezali. Asta, după o mare ocazie a lui Țîră, la care Brînză a parat din postura de unu la unu.
Ieșenii au forțat apoi și a venit egalarea chiar înainte de pauză, în minutul 42, când a punctat Shayon Harrison, cu o lovitură de cap, în urma unei centrări din stânga. S-a intrat la cabine cu 1-1, iar în partea a doua a ieșit în evidență Alin Roman, care a reușit dubla.
Primul gol al lui Roman a fost unul norocos. În minutul 57, Poli Iași a beneficiat de o lovitură liberă din stânga, iar mingea sa, centrată, nu a fost atinsă de nimeni, a trecut printre mai mulți colegi și adversari și s-a dus în poartă.
Apoi, în minutul 68 a venit al doilea gol al lui Roman, care a punctat cu un șut de la aproximativ 20 de metri, poziție centrală. S-a terminat 3-1, iar președintele Politehnicii Iași, Cornel Șfaițer, s-a declarat mulțumit de evoluția echipei pe care o reprezintă.
În plus, dat fiind faptul că este cunoscut ca un susținător al lui Dinamo, conducătorul liderului din play-off-ul Ligii 2 a afirmat că vrea să promoveze împreună cele două echipe.
”Am început bine primele 10 minute, după care ne-am stins, dar după egalare am făcut un meci bun, minute extraordinare, în care am sufocat adversarul și am avut două execuții foarte bune prin Roman. La începutul sezonului am declarat că aș dori o revenire în Liga 1 pentru noi, braț la braț cu Dinamo.
Dinamo mai are șanse, va juca barajul, dar până acum, dat fiind debutul de campionat, a făcut o figură frumoasă. Poziția în care este acum în clasament e bună pentru ea, dat fiind lotul pe care îl are la dispoziție.
Am încercat să facem lucrurile bine la Poli Iași, să îndeplinim obiectivul, pentru că Iași merită o echipă în Liga 1. Sper să promovăm și să facem lucrurile bine, să supraviețuim în prima divizie. Să reușim, de la an la an, să arătăm tot mai bine”, a spus Cornel Șfaițer la finalul partidei de pe ”Arcul de Triumf”.
Poli Iași a revenit pe locul 1 în play-off în urma jocului cu Dinamo, depășind cu două puncte locul 2, Steaua. Moldovenii sunt singurii din grupa pentru promovare care nu au pierdut la finalul turului, având două victorii și trei remize.
Înainte de victoria cu Dinamo, au mai învins SC Oțelul, scor 2-1, acasă, și au remizat cu Gloria Buzău, 1-1, acasă, Steaua, 2-2, deplasare, și Unirea Dej, 0-0, acasă.
În runda a 6-a, prima a returului play-off-ului, Poli Iași va întâlni, pe teren propriu, SC Oțelul.
Foto: Alexandra Pandrea / ProSport
https://liga2.prosport.ro/seria-1/dubla-lui-alin-roman-duce-iasiul-pe-primul-loc-poli-revine-de-la-0-1-cu-dinamo-si-castiga-clar-la-bucuresti-19268202
https://liga2.prosport.ro/seria-1/dinamo-poli-iasi-se-joaca-de-la-ora-2000-pe-arcul-de-triumf-meci-cu-miza-importanta-pentru-ambele-echipe-19268119
https://liga2.prosport.ro/seria-1/noi-milionari-plus-un-fond-de-investitii-din-germania-interesati-sa-intre-la-dinamo-cainii-au-nevoie-urgent-de-jumatate-de-milion-de-euro-pentru-licenta-exclusiv-19268114
https://liga2.prosport.ro/seria-1/eduard-novak-si-a-schimbat-discursul-are-steaua-de-suferit-19268079
https://liga2.prosport.ro/seria-1/exclusiv-cand-vor-incepe-campionatele-liga-2-si-liga-3-cat-si-cupa-romaniei-sezonul-2023-2024-19268063
https://liga2.prosport.ro/seria-1/sc-otelul-s-a-despartit-de-un-jucator-cu-aproape-o-luna-inainte-de-finalul-sezonului-cele-doua-parti-s-au-judecat-la-cnsl-19268075