Poli Timișoara a pierdut la scorul de 1-0 cu Poli Iași, în meciul de deschidere al etapei a 5-a a Ligii 2, după ce moldovenii au marcat în prelungiri prin Sekou Camara.
Derby-ul studențesc al celor două importante centre universitare ale României a fost destul de plictisitor în teren. Niciuna dintre echipe nu a jucat foarte curajos, deși adversarii ar fi permis un joc mult mai incisiv, cu mai multe pătrunderi în careu cu mingea la picior.
Deși temperatura de la Timișoara ar fi permis să se joace într-un ritm alert, nu a fost cazul în prima repriză. Ambele Politehnici au jucat destul de molcom și fără tupeu în fața porții. Camara a încercat o pătrundere mai curajoasă în minutul 11, dar a fost oprit de Păduraru. De cealaltă parte, timișorenii au încercat să concretizeze cu Octavian Ursu vârf, în locul destul de ineficientului Mircea Axente. Nici Ursu nu a putut însă să-l pună la prea multă treabă pe Laurențiu Popescu.
Astfel, tabela cu o sumedenie de pixeli ”morți” de pe ”Marele Oval” timișorean a intrat cu 0-0 la pauză, scor care avea să și rămână nemodificat până în ultimele minute.
În debutul reprizei secunde, ”golgheterul” Ioan Mera a avut o reluare din 5 metri cu capul, care nu aprins spațiul porții. A fost mai multă acțiune în tribune, acolo unde galeria lui Poli Timișoara a aprins torțe și fumigene în jurul minutului 60. Unele torțe au fost aruncate și pe teren, dar arbitrul Codrea a lăsat jocul să continue, timp în care ambele echipe trăgeau șuturi modeste spre poartă.
Timișorenii au încercat și prin Rareș Lazăr, dar nici el nu l-a putut învinge pe goalkeeperul moldovenilor. Fără multe opțiuni pe bancă, Toma l-a trimis pe teren și pe Axente, care s-a împiedicat singur când a intrat în careu, într-o poziție bună să șuteze la poartă.
Când meciul se îndreapta spre un 0-0, în prelungiri, după lovitură liberă bătută din dreapta de Francisc Cristea, Sekou Camara s-a înălțat în fața lui Scutaru și a marcat cu bara a doua.
La finalul meciului, incitați de jucătorii ieșeni, fanii timișoreni au recurs la huiduieli și vorbe de dulce. Bucuria excesivă a oaspeților a atras nemulțumiri și din partea jucătorilor și a unor persoane din staff, au fost îmbrânceli pe gazon, iar totul s-a calmat după intervenția oamenilor de ordine.
Sekou Camara 90+2′
Poli Timișoara: Păduraru – Sofran, Scutaru, Mera (cpt.), Oanea – Ignea, R. Lazăr – D. Andrei, D. Benzar (Axente 79′), Bîrnoi (Zaluschi 69′) – Oct. Ursu (Hațegan 60′)
Rezerve neutilizate: Devenish – Pamfile, Moțiu, Bocșan, S. Costea, Minteuan
Antrenor: Dorin Toma
Poli Iași: Laur. Popescu – Onea, Cană, Fl. Plămadă, Tib. Serediuc – Al. Stan (Iurașcu 70′), Ov. Mihalache (cpt.), Chatziterzoglu (Andr. Istrate 60′), Pelivan (Torres 70′) – F. Cristea (Târșa 90+4′), S. Camara
Rezerve neutilizate: T. Axinte – Corobuță, Aftanache, Asăvoaei, Al. Zaharia
Antrenor: Costel Enache
Stadion: ”Dan Păltinișanu” (Timișoara – Timiș); Arbitru: Cristian Codrea (Baia Mare); Asistenți: Răzvan Ionuț Soponar (Baia Mare) și Ramona Doriana Udrea (Târgu Jiu); Rezervă: Ioan Boldea (Ciuguzel – Alba); Observatori: Fevronia Ion (Craiova) și Viorel Lolea (Reşiţa).
Alb-violeții au rămas cu 7 puncte acumulate în cinci etape și sunt pe locul 8 momentan, în cădere o poziție din cauza golaverajului. Poli Timișoara va juca după întreruperea campionatului la Metaloglobus București, în jurul datei de 11 septembrie.
Poli Iași a urcat momentan pe 10, cu 6 puncte. Moldovenii vor primi în etapa următoare vizita celor de la FC Buzău.
Foto: Politehnica Timișoara și Leczki Jozsi / Mediafax Foto
https://liga2.prosport.ro/seria-1/duelul-politehnicilor-din-liga-2-timisoara-iasi-se-joaca-de-la-ora-2000-pe-dan-paltinisanu-19197832