Petrolul revine la emblema veche

29 Jul. 2009, 16:07 Liga 2
Petrolul revine la emblema veche

 

După fuziunea cu Astra din 2003, Petrolul și-a schimbat și emblema, lucru neagreat de suporteri, dar vazut ca un început glorios la acea vreme de catre conducerea de atunci. Nu a fost așa însă, jocurile de culise au dus Petrolul în liga a II-a unde se zbate de 5 ani.

Începând cu noul sezon, Petrolul va reveni la emblema cu care a câștigat ultima cupă a României, în 1995. Se dorește un nou început, cu o nouă conducere, cu o noua echipă care să readucă Petrolul unde îi este locul, adică pe prima scenă a fotbalului românesc.

 

La echipa antrenată de Vivi Rachită și Daniel Dumitrache și-au facut apariția jucători cu experiență, gen Cristi Vlad, Daniel Chiriță sau Pompiliu Stoica, dar și jucători necunoscuți gata să înfrunte emoțiile ligii a 2-a în culorile galben albastre.

Petrolul spera la promovare in acest sezon, având alpturi sprijinul primăriei Ploiești, dar mai ales pe cel al suporterilor care au fost îndepartați în timp de fosta conducere.

 

Articol scris de Cosmin Manea
 

29 Jul. 2009, 16:07 Liga 2
Pe aceeași temă