Cristi Popovici, antrenorul principal FC Botoșani, a declarat
după înfrângerea din deplasarea de la Giurgiu că scorul i se
datorează în mare parte portarului Vasile Prisacă, autorul unei
greșeli de neiertat. Tehnicianul spune că deși a pierdut, echipa sa
a dominat și ar fi trebuit să câștige fără probleme.
„În prima repriză am jucat cu vântul în față și nu
am avut o evoluție foarte bună dar, în schimb, în partea secundă am
fost peste adversar. Am avut multe ocazii de gol pe care, din
păcate, nu le-am valorificat. În schimb, am primit un prim gol pe o
greșeală a lui Vasile Prisacă, după care tot el a gafat
inexplicabil, luând cartonaș roșu. Pentru greșeala comisă pe
finalul meciului, cu siguranță va plăti. Am pierdut un meci pe care
l-am controlat și pe care puteam să îl câștigăm fără
probleme”
Totodată, Cornel Șfaițer îl atacă pe Prisacă, jucător ce nu trebuia
să gafeze la experiența sa. Oficialul crede că înfrângerea este
nemeritată. „Am pierdut pe de o parte pe mâna
portarului, iar pe de altă parte pentru că am ratat prea mult. A
fost un meci pe care trebuia să îl câștigăm cu cel puțin 4-2. Din
păcate, nu am făcut-o și am pierdut trei puncte foarte importante.
Nu îmi explic gafa lui Vasile Prisacă, un jucător cu mare
experiență. Când știi că ai cartonaș galben nu te duci și șutezi în
minge în momentul în care adversarul se pregătește să execute un
penalty. De acum trebuie să ne gândim doar la următorul joc, când
întâlnim pe teren propriu Concordia Chiajna”
Articol scris de Răzvan
Sauciuc