„Noi luăm banii o dată la trei luni, nu avem cum să promovăm”

06 Oct. 2011, 17:26 Liga 2

Atacantul echipei FC Botoșani susține că oficialii clubului nu și-au respectat promisiunile și că nu au achitat la timp contractele și primele jucătorilor. Cât privește promovarea în Liga I Marius Matei consideră că FC Botoșani nu are nicio șansă.

„Sunt jucători care nu au bani să treacă stradă. Ca să ieși în oraș, să bei și să te îmbeți îți trebuiesc bani. Nu poți să te îmbeți cu apă plată. Ă‚sta este adevărul. Ni se promit niște bani care nu ajung la timp. Lucrurile acestea te macină. Din câte știu eu au trecut câteva zile de la data scadentă. Sunt alte cluburi care iau banii lună de lună. Noi luăm o dată la trei luni. Eu îmi vreau banii la zi dacă vrem performanță. Am încercat să vorbesc cu conducerea. Se zice una și se face alta”, a spus Marius Matei care a adăugat: „În momentul de față, cu siguranță nu putem promova. Asta este părerea mea personală. Ne lipsește în primul rând liniștea interioară. Avem echipă bună. Dacă ar fi puțină liniște iar treburile ar fi așa cum trebuie să fie am promova lejer. În schimb nu sunt. Nu avem cum să promovăm niciodată. Conducătorii dacă și-ar vedea de ce trebuie văzut… Noi e clar că trebuie să dăm mai mult și să lăsă defectele astea de echipă mică, de jucători mici. Sunt jucători buni aici”.

Cornel Șfaițer, președintele FC Botoșani îi recomandă lui Matei să demonstreze în teren și apoi să vorbească de bani. Acesta spune că este o întârziere de șase zile la plata contractelor și că până la jumătatea acestei luni se vor plăti toți banii. În schimb, oficialul botoșănean așteaptă ca jucătorii să demonstreze în teren și să ducă echipa de pe locul 11 în clasament pe o poziție fruntașă.

„Marius Matei ar trebui să vorbească mai mult în teren. Pentru o echipă aflată pe locul 11 în clasament consider că banii sunt la zi. Într-adevăr rata contractuala era scadenta la 30 septembrie dar până pe 15 octombrie se vor plăti toți banii. Când echipa este pe primele locuri facem și noi eforturi să dăm banii la zi. Nu știu dacă cineva din fotbal românesc plătește contractele la zi în condițiile în care echipa este pe locul 11. Să fie ei în grafic cu golurile și să urcăm în clasament că problema banilor va fi rezolvată”, a spus Cornel Șfaițer.

„Mereu demisia, demisia. Dacă tot vrei să înjuri pe cineva, înjură adversarul”

Jucătorii echipei FC Botoșani sunt nemulțumiți de atitudinea spectatorilor care deja solicită schimbarea antrenorul principal. Atacantul Marius Matei, al doilea căpitan al echipei FC Botoșani consideră că suporterii ar trebui să îi încurajeze și nu să-i înjure.

„Nu înțeleg reacțiile acestea. Mereu demisia, demisia. Au fost vreun antrenor la Botoșani căruia nu i s-a cerut demisia. Au fost meciuri întotdeauna bune. La Mișu Ciobanu țin minte că se striga demisia, Leo demisia, la domnul Cristi iar demisia. Acum iar demisia. Ce se vrea de fapt la fotbalul ăsta în Botoșani. Nu înțeleg. E echipa orașului. Mâine, poimâne plecăm toți și cu ce mai rămân. Eu când mă duc încurajez jucătorul pentru că știu că joacă pentru orașul Botoșani. Dacă tot vrei să înjuri pe cineva, înjură adversarul. Așa mi se pare normal. Eu când mă duceam la Oțelul, chiar și când nu prindeam lotul și eram supărat nu aveam cum să fiu supărat pe echipa Oțelul. Vroiam să înjur, îl înjuram pe ăla de la Cluj sau.. „, a spus Marius Matei.

Sursa: btonline.ro

06 Oct. 2011, 17:26 Liga 2
Pe aceeași temă