Fiul lui Mircea Bornescu, prima achiziție din 2025 a FCU Craiova! Fostul portar, un tată mândru: ”Emoțiile pe care le trăiesc, de nedescris!”

Andrei PASCU 20 Jan. 2025, 17:11 Liga 2
Fiul lui Mircea Bornescu, prima achiziție din 2025 a FCU Craiova! Fostul portar, un tată mândru: ”Emoțiile pe care le trăiesc, de nedescris!”

Retrogradată vara trecută din SuperLiga României, FCU Craiova, una din marile favorite la promovarea din Liga 2 în această stagiune, s-a reunit de o săptămână, din 12 ianuarie. Antrenorul Valentin David pregătește echipa, iar recent a anunțat și prima achiziție a iernii!

FCU Craiova a reușit să aducă un tânăr pe care îl consideră de perspectivă, pe fiul lui Mircea Bornescu (fost portar la Universitatea Craiova sau Rapid), Nicolas Bornescu, mijlocaș central în vârstă de 17 ani. Oltenii au transmis că Bornescu junior a semnat pe trei ani.

Nicolas Bornescu, fiul lui Mircea Bornescu, a semnat cu FCU Craiova

FCU Craiova nu are cel mai bun sezon de Liga 2, ratând prezența în grupele Cupei României, după eșecul din play-off, iar în Liga 2, după 16 meciuri disputate, a adunat 26 de puncte, în urma a șapte victorii, cinci remize și patru eșecuri.

Este pe locul 7 în Liga 2, cu 27 de puncte, la un punct de locul 6, Campionii FC Argeș. Este la egalitate de puncte cu locul 8 gruparea din Dolj, cu CS Afumați. Speră la un parcurs mai bun în partea a doua a sezonului, iar antrenorul Valentin David va încerca să crească nivelul jucătorilor.

Vor fi aduși, probabil, și fotbaliști cu experiență la FCU Craiova în această iarnă, dar până atunci clubul din Bănie a anunțat că l-a achiziționat pe Nicolas Bornescu, fiul lui Mircea Bornescu, care se încadrează și în regula ”under” impusă de Federația Română de Fotbal în Liga 2.

Bine ai venit, Nicolas Bornescu!
Fiul fostului portar al FC Universitatea Craiova, Mircea Bornescu, a semnat un contract valabil pe o perioadă de 3 ani cu FCU 1948.
Nicolas este jucător de picior drept și evoluează pe postul de mijlocaș central.
Nicolas Bornescu are înălțimea de 1,87m și este născut în anul 2007.
Mult succes, Nicolas și cât mai multe realizări în tricoul FCU 1948!”, a transmis FCU Craiova pe Facebook.

Nicolas Bornescu: ”Este o onoare pentru mine, este o presiune mare purtând numele tatălui meu”

Tânărul jucător al FCU Craiova a afirmat:

Este o oportunitate mare, îi mulțumesc domnului Mititelu pentru că mi-a oferit această oportunitate. Sper să nu dezamăgesc și să mă ridic la cel mai înalt nivel. Într-un fel, după atâția ani de muncă, mă așteptam să prind un loc la o echipă bună, cu suporteri minunați. Sper să nu-i dezamăgesc!

Este o onoare pentru mine, este o presiune mare purtând numele tatălui meu, care a performat mult timp aici (n.r. – Mircea Bornescu a jucat pentru Universitatea Craiova, nu pentru FCU Craiova). Sper să mă ridic la un nivel cât mai bun. (…)

(N.r. – Cu ce l-a convins Adrian Mititelu) Mi-a oferit oportunitatea de a mă dezvolta, fără presiune. Am timpul necesar să mă dezvolt.

(N.r. – Pentru suporterii FCU Craiova, cine este Nicolas Bornescu?) Este următorul Bornescu!

(N.r. – Ce vis are cu FCU Craiova) Vreau să îndeplinesc obiectivele propuse de echipă, să ajungem în Liga 1. (…) Sunt nou aici, însă, din câte am auzit și ce vorbește clubul, obiectivul este promovarea”, a spus Nicolas Bornescu.

Mircea Bornescu, un tată mândru

Mircea Bornescu este mândru de faptul că fiul său a semnat cu FCU Craiova. Speră să îi calce pe urme, să ajungă la sute de meciuri în prima divizie și, de ce nu, să îl depășească în câțiva ani.

Fostul portar a vorbit despre ce simte un tată care speră ca fiul său să performeze într-un domeniu în care chiar el a fost remarcat:

”Este un vis împlinit, urmează multe altele, dar un prim pas este făcut. Îi mulțumesc domnului Mititelu că îi oferă această șansă. E un tânăr care are nevoie de răbdare și cu siguranță va performa.

Mi-am dorit să ajungă aici, știu ce condiții sunt, cum se comportă cei din club cu jucătorii. Adrian Mititelu le oferă încredere tinerilor, iar pentru el (n.r. – Nicolas) este cea mai bună alegere.

I-am povestit și i-am arătat lui Nicolas cum sunt meciurile mari, dar a trecut vremea. Au fost meciuri frumoase, nu le uităm și mă rog să aibă și el parte de astfel de momente.

Emoțiile pe care le trăiesc acum și când l-am văzut în tricoul Universității (n.r. – FCU Craiova) sunt de nedescris! Bucuriile mele în ceea ce-l privește sunt majore și sper ca echipa să promoveze, să aibă șanse să joace în Liga 1. A parcurs etapele necesare, cred că le-a făcut corect și este un copil care va munci mult.

E o presiune pe el, pentru că poartă numele meu, dar e locul în care un copil se va dezvolta foarte bine. Sper să se vorbească de mine că sunt tată lui. Noi, ca părinți, ca tați, suntem singurele persoane care își doresc ca ai lor copii să îi depășească.

Are drumul lui în viață! Sper să fie la un nivel foarte bun ca fotbalist. Asta e dorința mea cea mai mare! Părinții sunt singurele persoane care își doresc ca ai lor copii să îi depășească. (…)”, a afirmat Mircea Bornescu.

Despre achiziționarea lui Nicolas Bornescu a vorbit și Adrian Mititelu:

Foto și video: FCU Craiova

Andrei PASCU 20 Jan. 2025, 17:11 Liga 2
Pe aceeași temă