Mugur Porumbacu, președinte la Chindia?

Marius ANGHEL 06 Aug. 2013, 15:07 Liga 2

Rămasă fără președinte, vicepreședinte, contabilă și ofițer de presă, echipa de la Târgoviște aștepta ieri un răspuns favorabil al FRF la solicitarea de înscriere în Liga a II-a. Cum Federația a decis să amâne stabilirea componențelor eșaloanelor doi și trei pentru 14 august, și discuțiile dintre asociații de la Târgoviște și potențialii candidați pentru funcțiile executive au intrat în standby.

În ultimele zile, președintele CJ Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, a purtat o serie de tratative cu Mugur Porumbacu, fost șef la CS Otopeni, căruia i s-ar propune, potrivit surselor noastre, poziția de președinte executiv.

Ilfovenii au anunțat că nu vor participa în ediția 2013-2014 a Ligii a II-a, astfel că Porumbacu are drum liber spre Chindia. Varianta vehiculată pentru postul de antrenor, Ovidiu Stângă, a picat, fostul internațional semnând cu UTA Arad, asta și în condițiile în care actualii tehnicieni ai Chindiei, Silviu Dumitrescu și Sică Bârdeș au semnat prelungiri de contract, valabile până în iunie 2014.

Stadionul arată deplorabil

Haosul care a pus stăpânire pe club în ultimele luni a lăsat urme vizibile pe bătrâna arenă „Eugen Popescu”. Tribunele sunt acoperite de buruieni, iar în spatele porților și pe aleile din fața gradenelor imaginile par desprinse dintr-o peliculă filmată în junglă.

Articol și foto de Ionuț MARIN  
 

Marius ANGHEL 06 Aug. 2013, 15:07 Liga 2
Pe aceeași temă