Comitetul Executiv de Urgență poate exclude formația din Regie din toate competițiile în care e angrenată, iar jucătorii ar urma să devină liberi
Președintele AFAN, Emilian Hulubei, spune că Sportul ar fi trebuit să fie exclusă încă din perioada în care jucătorii acesteia își cereau drepturile
Soarta echipei lui Vasile Șiman va fi astăzi hotărâtă în Comitetul Executiv de Urgență. Mircea Sandu, Dumitru Dragomir și Octavian Goga vor lua astăzi în discuție excluderea la toate nivelurile a Sportului Studențesc, care nu a fost programată în niciuna dintre cele două etape ale Ligii a II-a din cauza faptului că nu a fost făcută dovada plăților restante către CCA.
„Studenții” nu s-au prezentat nici în Cupa României, unde ar fi trebuit să joace contra celor de la Balotești, iar la nivel de juniori scenariul se repetă: trei meciuri, toate neprogramate din aceeași cauză.
Asociația Municipală de Fotbal București (AMFB) a dezvăluit ieri, prin vocea președintelui Vasile Avram, că au fost declarați liberi de contract 59 de juniori ai Sportului Studențesc: „În mai, au fost 19 fotbaliști în aceeași situație și acum așteaptă decizia încă un grup de jucători”.
„Trebuiau să fie excluși demult”
Emilian Hulubei, președintele AFAN, a emis ieri un comunicat prin care cere și el excluderea „studenților”. „Sunt tărăgănate lucrurile degeaba. Echipa trebuia demult să fie exclusă și jucătorii puși pe liber”, menționează acesta, făcând referire la problemele financiare prin care clubul a trecut în ultima perioadă, totul culminând cu o grevă a fotbaliștilor care aproape l-au implorat pe Vasile Șiman să îi lase să plece de la echipă.
Articol scris de Sorina Oprițescu și Alexandru Enciu