Mircea Lucescu: „Cine va investi la Rapid… va avea numai de câștigat”

Marius ANGHEL 28 Mar. 2014, 15:17 Liga 2
Mircea Lucescu:**

Mircea Lucescu este convins că antrenorul Viorel Moldovan a luat decizia corectă atunci când s-a hotărât să investească la Rapid. Tehnicianul lui Șahtior Donețk este alături de gruparea feroviară și speră ca vineri să fie aprobat planul de reorganizare și lucrurile să intre pe un făgaș normal în Giulești.

Dacă Moldovan are un grup de investitori în spate, este posibil să cumpere clubul și ar fi un lucru foarte bun pentru Rapid. Vineri sunt șanse mari ca Rapid să-și rezolve în mare parte problemele și poate așa vor veni mai ușor sponsori lângă echipă, a declarat Mircea Lucescu pentru ProSport.

„Il Luce” urmărește atent ce se întâmplă cu Rapid și speră că după 28 martie să vină oameni de afaceri dispuși să investească pe termen lung. Fotbalul românesc are nevoie de oameni care vor cu adevărat să investească și să facă performanță și nu doar de cei care vor să scoată bani cât mai repede”, a spus tehnicianul lui Șahtior Donețk. În plus, Lucescu le recomandă potențialilor investitori să intre în fotbal și să bage bani în formația giuleșteană pentru că nu vor avea decât de câștigat. „Cu puțină atenție și un echilibru financiar, cine va investi Rapid…  va avea numai de câștigat, a adăugat Mircea Lucescu.

A plătit salariile angajaților de la ProRapid

În toamnă, Mircea Lucescu a fost în vizită la baza de pregătire a giuleștenilor și, după o discuție pe care a avut-o cu Grigore Sichitiu, s-a decis să ajute clubul. Astfel, Lucescu a scos din buzunar 30.000 de euro și a plătit toate restanțele angajaților de la ProRapid. Antrenorul lui Șahtior a avut și o cerere expresă ca din banii pe care i-a oferit, jucătorii să nu primească niciun euro.

Decizia de aprobare a planului de reorganizare a rămas în pronunțare pentru luni.

113 meciuri a stat Mircea Lucescu pe banca tehnică a Rapidului

Articol scris de Victor STOICESCU

Marius ANGHEL 28 Mar. 2014, 15:17 Liga 2
Pe aceeași temă