Mihai Iosif, lacrimi de tristețe după ce a dus Rapid în play-off: ”Dedic această victorie mamei”. Antrenorul, o nouă reacție în rimă și mesaj de mulțumire pentru fani: ”De vrea lumea de nu vrea, Rapidul va promova”

Andrei PASCU 28 Mar. 2021, 18:15 Liga 2

Rapid, una dintre echipele care nu pornea cu primele șanse înaintea startului ultimei etape din sezonul regular din Liga 2, pentru ocuparea primelor șase locuri, a reușit surpriza și s-a calificat în cele din urmă în grupa de promovare. Antrenorul Mihai Iosif a venit la interviuri emoționat de cele întâmplate, iar la final a început să plângă.

Mihai Iosif: ”Am fost puțin infatuați, inclusiv eu” 

”Principalul” giuleștenilor i-a dedicat victoria mamei sale, moment în care a plecat de la declarații. ”Vreau să dedic această victorie mamei mele”, a spus el în lacrimi. Anterior, Iosif a vorbit despre victoria și performanța neașteptată a Rapidului, în urma victoriei cu Metaloglobus, în deplasare, scor 4-2.

”Sunt sentimente amestecate. Bucurie, emoție și sunt foarte fericit. La noi, la Rapid, așa e mereu. Când e bine e petrecere, când e rău e înmormântare. Am făcut un prim pas, așa cum am spus primul pas a fost intrarea în play-off. Poate în iarnă, toți cei care suntem la acest club am făcut o greșeală. Am fost puțin infatuați, inclusiv eu. Am crezut că suntem în play-off, fără să mai jucăm.

A fost un meci foarte tensionat. Vreau să felicit echipa adversă și pe Gabi Manu, care chiar dacă a avut mulți indisponibili, a așezat foarte bine echipa. Îi doresc mult succes în continuare”, a declarat Mihai Iosif, cu privire la cele întâmplate duminică.

Mihai Iosif, categoric: ”Vrem promovarea!” 

Acum, Rapid se gândește la promovare, lucru despre care a tot vorbit, în toate formele, în acest sezon. Vrea să termine pe un loc care să o ducă în Liga 1, deși lupta va fi una și mai dificilă, pentru că va da numai peste echipe puternice.

În finalul acestui subiect, al luptei la promovare, Iosif a oferit din nou un citat în stitlul propriu, așa cum face la, aproape, toate interviurile

”Vrem promovarea! Realist, echipa are o putere foarte mare, pentru că suntem foarte mulți. Mulți de tot. S-a văzut și în spate. Trebuie să fim o familie, așa trebuie să fie la Rapid. A fost o problemă când nu am reușit să facem asta.

Știam că suporterii vin, presupuneam. Această victorie e dedicată lor în primul rând, pentru că ei suferă extraordinar de mult. Mă bucur că am făcut oameni fericiți. Ăsta e un privilegiu pe care nu îl au multe persoane, de a face oameni fericiți.

De vrea lumea de nu vrea, Rapidul va promova”, a continuat Iosif.

Mihai Iosif a primit promisiuni că va rămâne antrenor până la finalul sezonului

Mihai Iosif nu știe însă dacă va termina acest sezon pe banca Rapidului. A precizat că oamenii din conducere i-au comunicat că va rămâne, dar nu știe ce va urma și a avut o reacție moderată.

”Asta chiar nu pot să vă spun. Verbal, da, voi rămâne, restul nu pot să vă spun. E pandemie, e COVID, sunt alte multe probleme și nedreptăți în perioada asta, a spus Iosif.

Rapid s-a calificat în play-off-ul Ligii 2, după ultima etapă a sezonului regular. Alături de ea, pentru promovare se vor mai lupta U Craivoa 1948 SA, Dunărea Călărași, CS Mioveni, FK Csikszerdea și ASU Poli.

https://www.youtube.com/watch?v=OA2ZxpgNujA

Foto: Eduard Vînătoru și Geroge Filip / Mediafax Foto

https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-21-ultima-a-sezonului-regular-astazi-aflam-cele-sase-echipe-care-merg-in-play-off-si-cele-14-care-vor-continua-in-play-out-19176255

https://liga2.prosport.ro/seria-1/fc-u-craiova-dunarea-calarasi-cs-mioveni-rapid-fk-csikszereda-si-asu-poli-merg-in-play-off-ul-ligii-2-cum-arata-clasamentul-final-dupa-ultima-etapa-a-sezonului-regular-si-marile-19176361

https://liga2.prosport.ro/seria-1/tensiune-si-dezamagire-generala-pe-cluj-arena-meciul-dintre-u-cluj-si-petrolul-castigat-pe-teren-de-ploiesteni-dar-pierdut-de-toti-19176349

Andrei PASCU 28 Mar. 2021, 18:15 Liga 2
Pe aceeași temă