:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F07%2Fvictoras-astafei-acs-medias--e1752507391260-1024x670.jpg)
Mutare importantă reușită de Metalul Buzău, care și-a luat portar din SuperLiga României! Valentin Stan lucrează la conturarea lotului pentru stagiunea următoare de Liga 2, iar recent a reușit să semneze cu portarul Relu Stoian (29 de ani).
Născut la Buzău, Relu Stoian a fost legitimat de-a lungul carierei sale la Honved, ACS Berceni, Juventus București, Sepsi OSK, Gloria Buzău sau Oțelul Galați. Are o selecţie la naţionala de tineret a României, iar la Metalul Buzău a ajuns de la Universitatea Craiova. Formația din Bănie a anunțat acordul!
În aceste zile, Metalul Buzău se află în stagiul montan de la Bansko (Bulgaria), unde stă în perioada 10 iulie – 20 iulie, și unde va disputa trei amicale. Nu a impresionat în această vară la nivelul achizițiilor, dar recent a reușit să îl convingă pe Relu Stoian să semneze.
Portarul nu mai era dorit de Universitatea Craiova, dar a acceptat să semneze în Liga 2, fără să caute sau să găsească un alt acord în SuperLiga României. Până la ora publicării materialului, Metalul Buzău nu a comunicat nimic în acest sens, al venirii lui Stoian, dar acordul a fost anunțat de olteni.
”OFICIAL | Mulțumim, Relu Stoian!
Clubul Universitatea Craiova anunță că goalkeeperul Relu Stoian a fost transferat definitiv la Metalul Buzău.
Mulțumim și succes în noua aventură!”, a transmis Universitatea Craiova pe pagina de Facebook.
Relu Stoian a petrecut un an la Universitatea Craiova, semnând cu oltenii în vara anului trecut. În stagiunea 2024-2025, el nu a apucat să joace, fiind cel mult rezervă neutilizată.
În carieră, Stoian a fost legitimat în Ungaria, la echipele ”under” ale celor de la Honved, dar și la seniori, iar apoi a evoluat doar în România, la ACS Bereni, Juventus București, Daco-Getica, Sepsi OSK, Gloria Buzău, SC Oțelul Galați și Universitatea Craiova.
El are multă experiență la nivelul Ligii 2, cu peste 100 de meciuri bifate, dar și în prima divizie a acumulat, de-a lungul carierei, 24 de prezențe.
La capitolul achiziții, Metalul Buzău i-a anunțat oficial, în primă fază, pe Dănilă Parfeon, fundaș de la Progresul Spartac, și pe Valentin Dumitrache, atacant împrumutat de la Dinamo, dar care sezonul trecut a fost împrumutat la altă formație din Liga 2, la CS Afumați.
Apoi, trupa buzoiană l-a prezentat și pe Dănuț Oprea, un mijlocaș central în vârstă de 27 de ani, originar din Râmnicu Sărat și care în cariera sa a mai activat la CSM Râmnicu Sărat, Dacia Unirea Brăila, SCM Gloria Buzău și CSM Focșani. În Liga 2 are 29 de meciuri disputate în două sezoane, 2015/2017, pentru echipa din Brăila.
Cele mai recente achiziții, anunțate de Metalul Buzău, sunt Răzvan Gâțan, mijlocaș în vârstă de 20 de ani, venit sub formă de împrumut din Liga 3, de la Viitorul Cluj, pentru sezonul 2025-2026 de Liga 2, și Vlad Stancovici, împrumutat de la Petrolul Ploiești.
Foto: Gloria Buzău și Universitatea Craiova