:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F04%2Fnicu-modan-csc-dumbravita-csm-focsani-1024x576.jpg)
Metalul Buzău a încheiat seria meciurilor de pe teren propriu în acest sezon. A întâlnit și a învins, sâmbătă, FCU Craiova, cu scorul de 2-1. Astfel, buzoienii, așa cum au promis, și-au luat ”la revedere” de la fani cu un succes.
Duelul a fost unul cu atât mai plăcut pentru Metalul Buzău, cu cât a revenit de la 0-1. Oltenii au condus din startul întâlnirii și până aproape de minutul 60.
FCU Craiova a început mai bine întâlnirea de la Buzău și a deschis scorul la șapte minute de la primul fluier al arbitrului, prin Darius Ghindovean. Avantaj la pauză a avut echipa din Bănie, dar Metalul Buzău a reușit să întoarcă scorul după revenirea de la vestiare și să obțină al treilea succes din Grupa A a play-out-ului Ligii 2.
Egalarea a venit în minutul 58, când s-a aflat la finalizare, în urma unei lovituri de cap, Adrian Moldovan, iar Valentin Robu a adus Metalul Buzău în avantaj în minutul 76. El s-a aflat la prima reușită în 2025, finalizând cu un șut din careu, din pasa lui Tudorică.
Antrenorul Valentin Stan a remarcat faptul că, dat fiind faptul că niciuna din echipe nu avea emoțiile retrogradării, partida a fost una în care au fost remarcate destul de multe faze de poartă. Oricum, un mare plus de moral pentru Metalul Buzău succesul cu FCU Craiova.
După cum a transmis și Stan, oltenii au un lot evident mai valoros, mai experimentat, dar echipa sa, nou-promovată din Liga 3 în vara trecută, a reușit să obțină un succes important. El pregătește sezonul următor de Liga 2!
Fără presiune, Valentin Stan și-a permis să îl titularizeze în poartă pe Costel Toader, la 38 de ani! Astfel, antrenorul Metalului Buzău a decis să își arate respectul față de jucătorul care a reprezentat și reprezintă echipa de câțiva ani.
El a revenit la Metalul Buzău în vara lui 2023, după trei ani petrecuți la CSM Râmnicu Sărat.
”Ne bucurăm că am câștigat, a fost un meci plăcut. S-au întâlnit două echipe fără griji, mă refer la cele ale retrogradării. Ar fi trebuit să fie mai multe ocazii, dar asta ar fi însemnat, poate, o lipsă de atenție și de determinare. Mă bucur că am câștigat ultimul meci de acasă, contra unei echipe foarte cunoscute.
(N.r. – Despre titularizarea lui Costel Toader) A fost o dovadă de mulțumire față de el, că e de atâția ani la noi, cu o pauză, când a fost la Râmnicu Sărat. Aș fi vrut să mai introduc și alți jucători, dar am vrut neapărat să câștigăm, să terminăm cu victorie. Acele schimbări nu știu dacă ar fi adus mare plus în joc. Am preferat să abordăm meciul la victorie.(…)
Unele schimbări au fost forțate, determinate. Tot ce mi-am propus, a schimbat planul”, a spus Valentin Stan la finalul partidei cu FCU Craiova.
Metalul Buzău are două eșecuri și trei victorii în cele cinci meciuri disputate în play-out-ul Ligii 2. A pierdut cu FC Bihor Oradea (scor 1-2) și Corvinul Hunedoara (scor 0-5), dar s-a impus contra celor de la CSC Dumbrăvița (scor 1-0), CSM Focșani (scor 3-0) și FCU Craiova (scor 2-1)
Buzoienii ocupă locul 3 în Grupa A a play-out-ului Ligii 2, cu 32 de puncte, la un punct de locul 2, FCU Craiova, dar la nouă lungimi de locul 1, Corvinul Hundoara, Sub ei se află, pe 4, Unirea Ungheni, cu 29 de puncte.
Trupa lui Stan va încheia play-out-ul și meciurile din acest sezon 2024-2025 cu un duel pe teren advers, la Ungheni.
Foto și video: Metalul Buzău