Metaloglobus a oficializat aducerea unui portughezo-moldovean fost la CS Gloria Bistrița, dar are cel puțin încă doi noi jucători semnați

Marius ANGHEL 27 Jul. 2026, 12:26 Liga 2
Metaloglobus a oficializat aducerea unui portughezo-moldovean fost la CS Gloria Bistrița, dar are cel puțin încă doi noi jucători semnați

Toate cele trei retrogradate din prima ligă își schimbă lotul în proporție foarte mare pentru noul sezon de Liga 2 și toate abordează următoare ediție de campionat cu antrenor nou. În cazul celor de la Metaloglobus este vorba, totuși, de o revenire a lui Ianis Zicu pe banca tehnică, după anul petrecut de club în SuperLigă.

Zicu a fost cu echipa într-un cantonament la Brașov imediat după reunire, iar în zilele puține rămase până la primul joc oficial din sezonul 2026/27 clubul face legitimări și își anunță noutățile. Cea mai recentă achiziție pe care Metaloglobus a comunicat-o este cea a fundașului Dinis Ieșeanu.

Dinis Ieșeanu a semnat cu Metaloglobus după despărțirea de CS Gloria Bistrița

Dinis Ieșeanu este un fundaș central sau lateral dreapta în vârstă de 26 de ani, născut în Portugalia, de origine moldovean de peste Prut și care are deja un an de experiență în fotbalul românesc, tot în Liga 2. În sezonul trecut a evoluat la CS Gloria Bistrița, în 14 jocuri din campionat și în 5 din Cupa României. În Liga 2 a dat un gol, iar în Cupă a înscris de două ori.

Și-a făcut junioratul în Portugalia, la Sporting CP, CF Belenenses și SU 1º Dezembro, iar ulterior a avut experiențe la Zimbru Chișinău (Moldova), pentru care a prins inclusiv un meci în Turul 2 al Conference League, contra Fenerbahce (, în 2023, 35 de minute în 0-5 la Istanbul), 1.SC Znojmo (Cehia) și CS Gloria Bistrița.

”Bine ai venit, Dinis Ieșeanu!
Născut la Lisabona, pe 18 februarie 2000, Dinis are dublă cetățenie, moldoveană și portugheză, și evoluează pe postul de fundaș central. A fost format la academia lui Sporting Lisabona, înainte de a continua la grupele de juniori ale cluburilor Belenenses și 1º Dezembro, de unde a făcut ulterior și pasul către fotbalul de seniori.
În 2023 a ajuns la Zimbru Chișinău, iar un an mai târziu a semnat cu formația cehă FC Znojmo. Alături de Zimbru a debutat și în preliminariile UEFA Europa Conference League. În sezonul 2025-26, Dinis a bifat 19 apariții și 3 goluri pentru Gloria Bistrița, în toate competițiile.
La nivel internațional, fundașul a îmbrăcat de nouă ori tricoul naționalei U21 a Republicii Moldova, pentru care a reușit și un gol.
Îți dorim mult succes în tricoul echipei noastre!”, sună anunțul celor de la Metaloglobus despre Ieșeanu.

Erico Constantino da Silva și Andrei Dumitru au semnat și ei cu bucureștenii

Anterior, în această vară, după retrogradarea din prima ligă, Metaloglobus a avut destul de puține anunțuri în privința jucătorilor pe care i-a menținut în lot sau i-a adus.

Potrivit comunicatelor clubului, continuă cu echipa jucătorii Florin Purece, George Gavrilaș, Andrei Sava, Robert Neacșu și Junior Morais, iar anunțuri de despărțire s-a făcut doar pentru Damia Sabater și Dragoș Huiban. Evident că numărul celor plecați este mult mai mare.

Nou-veniții prezentați sunt Jordan Gutierrez, Laurențiu Corbu, Mădălin Martac, Luca Stoica, Tudor Pojar, Vlad Stancovici și Dinis Ieșeanu.

Din informațiile Liga2.ro, cu echipa bucureșteană care își va disputa jocurile de pe teren propriu tot la Clinceni au mai semnat și Erico Constantino da Silva (37 ani), fundaș brazilian fost la ACSM Reșița în ultimii doi ani și jumătate, și Andrei Dan Dumitru (19 ani), un mijlocaș născut în Canada, din părinți români, fost jucător în Canada, SUA, iar din vara anului 2025 a ajuns în fotbalul românesc, la FC Botoșani, pentru ca în această vară să se pregătească cu Concordia Chiajna, dar, iată, să semneze, până la urmă, cu trupa antrenată de Ianis Zicu.

Erico Constantino da Silva, anunțat și el

UPDATE: După articolul Liga2.ro, Metaloglobus a oficializat și acordul la care a ajuns cu Erico Constantino da Silva.

Fundașul central brazilian a evoluat în sezonul trecut în 18 partide din Liga 2 pentru ACSM Reșița, club unde a fost legitimat în ultimii doi ani și jumătate. În România a mai activat la U Cluj, Pandurii Târgu Jiu, Astra și UTA, pentru toate având prezențe doar în prima ligă.

”Bine ai venit, Erico da Silva! Experimentatul fundaș central brazilian se alătură echipei noastre după un parcurs de peste un deceniu în fotbalul românesc.
Născut pe 20 iulie 1989, în Juazeiro, Brazilia, Erico are 1,86 m, evoluează pe postul de fundaș central și este un jucător de picior drept. Erico și-a început cariera la Botafogo-SP, club în cadrul căruia s-a format și pentru care a debutat la nivel de seniori în 2010. Ulterior, fundașul a mai evoluat în țara natală pentru Rio Branco, Palmeiras B și Guaratinguetá.
Erico a ajuns în România în vara anului 2012, când a semnat cu Universitatea Cluj. A debutat în primul eșalon chiar în ziua în care împlinea 23 de ani, pe 20 iulie 2012, în partida Pandurii Târgu Jiu – Universitatea Cluj, încheiată cu scorul de 6-2. După o scurtă revenire în Brazilia, la Guaratinguetá, Erico s-a întors în România și a început una dintre cele mai importante perioade ale carierei sale. În 2013, Erico a semnat cu Pandurii Târgu Jiu, pentru care a evoluat timp de patru sezoane. În tricoul formației gorjene a acumulat experiență în competițiile europene, evoluând în preliminariile și grupele UEFA Europa League. În sezonul 2013-14, Erico a disputat zece partide în Europa League și a înscris două goluri, într-una dintre cele mai importante campanii europene din istoria clubului gorjean. Alături de Pandurii, a ajuns și în finala Cupei Ligii în ediția 2014-2015. În vara anului 2017, Erico s-a transferat la Astra Giurgiu, echipă pentru care a evoluat în următoarele două sezoane. A adunat peste 40 de apariții în campionat și a participat din nou în preliminariile competițiilor europene. În sezonul 2018-2019, fundașul brazilian a ajuns alături de Astra în finala Cupei României. După perioada petrecută la Giurgiu, Erico a avut prima experiență în afara Braziliei și României, evoluând pentru Sabail FK, în prima ligă din Azerbaidjan.
În vara anului 2020, Erico a revenit în România și a semnat cu UTA Arad. În cele trei sezoane petrecute la formația arădeană, fundașul a devenit unul dintre oamenii importanți ai defensivei. În sezoanele precedente, Erico a evoluat pentru CSM Reșița.
Mult succes în tricoul echipei noastre!”, sună anunțul clubului despre Erico da Silva.

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

Marius ANGHEL 27 Jul. 2026, 12:26 Liga 2
Pe aceeași temă