:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F02%2Fchindia-targoviste-fc-voluntari-amical-februarie-2025-7-1024x576.jpeg)
Metaloglobus stă în etapa de Liga 2 de la finalul acestei săptămâni, iar, în acest context, a dat curs unui amical contra unei formații din prima ligă.
Miercuri, trupa antrenată de Ianis Zicu s-a deplasat în județul Prahova, în vecinătatea Ploieștiului, pentru un joc test cu Petrolul. Bucureștenii au condus la pauză în meciul cu ”găzarii”, însă în partea secundă au primit patru goluri și au cedat cu scorul de 1-4.
Petrolul și Metaloglobus s-au întâlnit miercuri, 26 februarie, într-un joc amical programat pe terenul sintetic de la Pleașa, un sat de lângă Ploiești unde prim-divizionara are o bază de pregătire.
Partida test s-a desfășurat pe durata a două reprize a câte 50 de minute, iar antrenorii celor două formații, Adrian Mutu și Ianis Zicu, și-au urmărit la treabă jucătorii.
În prima repriză a marcat doar divizionara secundă, prin sârbul Stefan Visic, în minutul 13. În partea secundă au înscris doar petroliștii, de patru ori chiar, prin Gheorghe Grozav (52), Christian Irobiso (77 și 94) și Mihnea Rădulescu (80).
Zicu a utilizat următorii jucători în acest test: Gavrilaș (Nedelcovici 30′, Al. Soare 60′) – Rz. Milea (Kouadio 60′), Ad. Nicolae (Gab. Dumitru 60′), Cazan (Issah 60′), Rob. Neacșu (Andr. Sava 60′) – Gab. Gheorghe (Junior Morais 60′) – Rz. Florea (Al. Irimia 60′), Liș (Ekollo 60′) – D. Sandu (Dav. Irimia 60′), Ad. Sîrbu (Huiban 60′), Visic (Zakir 60′).
De partea cealaltă, Petrolul nu a anunțat fotbaliștii utilizați, însă a precizat pe site-ul său următoarele: ”Petroliștii au avut parte de un joc test în această după-amiază, în compania divizionarei secunde Metaloglobus, formație aflată în cursa pentru un loc în prima ligă. Meciul s-a disputat pe terenul sintetic de la Pleașa și a reprezentat o bună oportunitate pentru staff-ul tehnic al „galben-albaștrilor” să le dea minute de joc și celor care au evoluat mai puțin, sau chiar deloc, în 2025. Formația noastră s-a impus cu 4-1, după 0-1 la pauză, golurile „lupilor” fiind marcate de către Gicu Grozav, Irobiso (2) și Mihnea Rădulescu.”
Petrolul, locul 9 în prima ligă, cu 37 de puncte acumulate în 28 de meciuri, și-a luat adio de la play-off și în ultimele două runde ale sezonului regular va întâlni Poli Iași (deplasare, 2 martie, ora 15:00) și Sepsi OSK (acasă, în jurul datei de 8 martie).
De partea cealaltă, Metaloglobus ocupă locul 3 în Liga 2, cu 32 de puncte acumulate în 17 jocuri disputate în 18 etape, iar în runda din acest weekend stă, fiindcă ar fi trebuit să o întâlnească pe CS Mioveni, exclusă din campionat în această iarnă.
Metaloglobus nu și-a mai programat un alt amical în acest weekend sau la începutul săptămânii următoare, în campionat poate coborî cel mult pe locul 4, depășită la golaveraj în situația în care Argeșul își câștigă meciul de acasă cu Metalul Buzău.
Ulterior, trupa antrenată de Ianis Zicu va mai avea două partide grele în sezonul regular, în deplasare la Corvinul Hunedoara și acasă cu FCU Craiova, pentru a obține rezultate pozitive și a rămâne între primele șase clasate, fapt care i-ar aduce o calificare în premieră în play-off-ul Ligii 2. Metaloglobus este la al optulea sezon consecutiv de când evoluează în acest eșalon fotbalistic.
În acest moment, pe prima poziție de sub locurile calificabile în play-off se află FC Voluntari, cu 26 de puncte acumulate în 16 jocuri. Așadar, față de aceasta, Metaloglobus are șase puncte în plus, dar și un meci mai mult disputat, ceea ce poate reduce distanța dintre ele la trei puncte.
Foto: Petrolul Ploiești