Federația Română de Fotbal a stabilit, marți, 20 august 2024, prin tragere la sorți, la Casa Fotbalului, meciurile din faza Play-off-ului Cupei României, ediția 2024-2025.
Cele 16 jocuri rezultate în acest tur sunt programate în jurul datei de 28 august 2024 și vor avea loc într-o singură manșă, eliminatorie. Echipele învingătoare se vor califica în faza grupelor, unde vor intra și ultimele opt echipe din prima ligă.
În urma efectuării tragerii la sorți de către federalii Mihai Andrieș și Gabriel Bodescu au rezultat următoarele meciuri în Play-off-ul Cupei României:
Concordia Chiajna – Politehnica Iași
FC Voluntari – Dinamo
CSM Focşani – FC Hermannstadt
CSM Alexandria – FC Botoșani
Metalul Buzău – Universitatea Cluj
CSC Dumbrăviţa – Petrolul Ploiești
CS Afumaţi – Gloria Buzău
FK Miercurea Ciuc – Unirea Slobozia
FC Bihor Oradea – ACSM Reşiţa
Campionii FC Argeş – Viitorul Pandurii Târgu Jiu / Corvinul Hunedoara
CSM Paşcani – Ceahlăul Piatra Neamţ
Minaur Baia Mare – SCM Râmnicu Vâlcea
Sănătatea SP Cluj – AFC Câmpulung Muscel
CSM Unirea Alba Iulia – FCU Craiova
Agricola Borcea – CSM Slatina
SC Popeşti Leordeni – Unirea Ungheni
Au rezultat șapte confruntări între echipe din Liga 2 și SuperLigă, una între echipe din Liga 3 și SuperLigă, două între echipe din Liga 2, patru între echipe din Liga 3 și Liga 2, una între echipe din Liga 4 și Liga 2, respectiv una între echipe din Liga 3.
Turul 3 al Cupei României încă nu s-a încheiat, ultimul meci, Viitorul Pandurii Târgu Jiu – Corvinul Hunedoara, urmând să aibă loc joi, 22 august, de la ora 17:30, la Drobeta Turnu Severin, fiindcă la data la care s-au desfășurat restul jocurilor Corvinul evolua în Conference League. Știm, însă, 23 de echipe calificate din turul precedent și cele opt formații din prima ligă care intră în competiția KO din Play-off.
Cele opt echipe din primul eşalon sunt cele patru clasate pe locurile 3-6 la finalul play-out-ului ediţiei anterioare de campionat, alături de cele două câştigătoare ale barajului de menţinere-promovare în Liga 1 şi cele două nou-promovate direct în actuala ediţie de SuperLigă.
Din Turul 3 s-au calificat 16 echipe participante în Liga 2 (ultima urmând a se decide între Viitorul Pandurii și Corvinul), șapte din Liga 3 și una din Liga 4, CSM Pașcani, ultima rămasă în competiție dintre cele șapte câștigătoare din Faza Regională .
Echipele au fost repartizate astfel:
Se grupează echipele din Urna A cu echipe din Urna B (8 jocuri) şi, în continuare, cele 16 echipe rămase în Urna B se grupează între ele (8 jocuri).
Jocurile din cadrul Play-off-ului Cupei României vor avea loc în ziua de 28 august cu începere de la ora 17:30, cu exceptia jocurilor televizate, programul acestora urmând a fi stabilit şi comunicat ulterior de FRF.
https://www.youtube.com/watch?v=WIMMOhUCefc