Meciul cu FC Brașov, special pentru foștii „stegari” Țîră și Avram. Atacanții nu vor să lase echipa lui Țălnar să plece cu puncte de la Călărași

Marius ANGHEL 03 Mar. 2017, 16:14 Liga 2
Meciul cu FC Brașov, special pentru foștii

FC Brașov va juca, sâmbătă, de la ora 13:30, în deplasare cu Dunărea Călărași, o echipă la care evoluează și doi foști jucători ai Brașovului, Cătălin Țîră și Alexandru Avram.

Țîră (22 ani) a jucat la FC Brașov în sezonul 2014-2015, echipă pentru care a marcat două goluri, cu Steaua și Viitorul. „Din actuala echipă a Brașovului îi cunosc pe Florin Iacob, Vagner, Grigorie, cu Iulian Popa am fost coleg la Rapid, iar cu Țălnar am lucrat la Chiajna. Perioada în care am jucat la FC Brașov a fost una benefică pentru mine. Chiar dacă erau mari întârzieri la salarii, atmosfera din cadrul echipei era una foarte bună. Sunt convins că sâmbătă va fi un meci spectaculos, pentru că se întâlnesc două echipe care joacă fotbal. După eșecul din meciul cu Olimpia, stegarii vor veni la Călărași deciși să câștige cele trei puncte, dar nici noi nu vom da la o parte. Vrem să câștigăm, iar celor de la Brașov le doresc să revină din nou în Liga 1″, a spus, pentru Monitorul Expres, Țîră, care mai are și acum de încasat bani din perioada în care a jucat la FC Brașov. „I-am trecut la pierderi”, a încheiat atacantul bucureștean, care a ajuns în acestă iarnă la Dunărea Călărași.

Țălnar l-a ajutat pe Avram să slăbească!

Celălalt atacant din lotul călărășenilor care are legătură cu FC Brașov, Alexandru Avram, nu a jucat în niciun meci oficial pentru „stegari”. În vara trecută Avram s-a prezentat la antrenamentele brașovenilor având serioase probleme cu kilogramele în plus, dar până la urmă fost legitimat la FC Brașov, dar a fost împrumutat în turul campionatului la AFC Hărman, unde a fost golgheterul echipei.

În iarnă, Avram a revenit la FC Brașov, a făcut două săptămâni pregătirea cu echipa, după care a solicitat conducerii să fie lăsat să plece la Călărași. „Pentru mine, meciul cu FC Brașov va fi unul special. Stilul riguros al lui Cornel Țălnar m-a ajutat foarte mult în vara trecută să mă pun pe picioare. Voi reveni oricând cu mare plăcere la FC Brașov. Țin și acum legătura cu foștii mei colegi și chiar îmi doresc ca Brașovul să promoveze. Păcat de problemele cu care se confruntă acum, pentru că în tur, atunci când a fost stabilitate, au avut rezultate peste așteptări. Acum nu sunt bani, iar acest lucru nu are cum să nu afecteze grupul de jucători. Am fost la meciul cu Olimpia, dar sunt convins că nu aceasta este fața Brașovului. Eu sunt acum la Dunărea, încerc să ajut echipa și să înscriu goluri. Și acum încă nu sunt pus la punct cu pregătirea fizică, cred că sunt cam la 60-70 la sută din potențialul fizic. Dacă voi fi folosit în meciul de sâmbătă voi încerca să marchez”, a spus Avram, cel care etapa trecută a marcat un gol în meciul încheiat la egalitate, 2-2, în deplasare cu CS Mioveni.

Meciul Dunărea Călărași – FC Brașov, ce contează pentru etapa a 23-a a Ligii 2, se joacă sâmbătă, 4 martie, de la ora 13:30, pe stadionul Municipal „Ion Comșa” din Călărași.

Articol scris de Adi MARICA (Monitorul Expres)

Marius ANGHEL 03 Mar. 2017, 16:14 Liga 2
Pe aceeași temă