Marco Veronese, mulțumit, dar și supărat după egalul Ceahlăului cu CS Tunari

Narcis POHOAȚĂ 10 Aug. 2025, 14:49 Liga 2
Marco Veronese, mulțumit, dar și supărat după egalul Ceahlăului cu CS Tunari

Ceahlăul Piatra Neamț nu a reușit să dubleze rezultatul bun de la Iași și s-a împiedicat pe propriul teren de nou-promovata CS Tunari (scor 1-1).

Deși a avut marile ocazii în prima repriză și a deschis scorul prin Carl Davordzie (54), formația nemțeană nu a reușit să ia toate punctele, fiind egalată după execuția de excepție a lui Claudiu Dragu, șut direct în vinclu de la 30 de metri.

Marco Veronese și-a felicitat jucătorii pentru evoluție și implicare după remiza cu CS Tunari

S-a terminat 1-1 jocul din etapa a 2-a a noii ediții a Ligii 2, un rezultat pe care ambii tehnicieni îl consideră echitabil, deși ocaziile mai clare au aparținut echipei gazdă.

După meci, Marco Veronese, italianul de pe banca Ceahlăului, a lăudat evoluția elevilor săi, dar s-a arătat, în schimb, nemulțumit de faptul că atacanții au irosit prea multe ocazii.

”A fost o partidă bună. Am început foarte bine și am avut destule ocazii. Cei de la Tunari au șutat de vreo două ori la poartă, dacă îmi aduc bine aminte, dar noi ne-am creat ocazii, am încercat să jucăm fotbal. Dacă nu marchezi, acesta este rezultatul. A fost și o stare de oboseală pe final de meci, unii jucători au fost foarte obosiți, dar sunt foarte mulțumit de ceea ce au realizat astăzi pe parcursul jocului. În ultimele minute am cerut schimbarea strategiei de joc cu mingi cât mai multe aruncate la marginea careului advers, ceea ce nu s-a realizat și consider că asta trebuie îmbunătățit la antrenamente.
Sunt supărat pe faptul că atacanții nu au marcat din ocaziile avute. Îmi aduc aminte că și eu am fost atacant la viața mea, iar fundașii îmi ofereau una sau două șanse pe meci. Trebuie să le fructifici”, a declarat Marco Veronese.

Motivul pentru care Veronese a făcut o singură schimbare în partida cu CS Tunari

Tehnicianul echipei nemțene a început meciul cu CS Tunari cu un singur vâf, Carl Davordzie, iar Yolou, titular la Iași, a fost lăsat pe bancă. Atacantul venit în această vară de la CFR Cluj a fost trimis pe teren la scurt timp după golul egalizator marcat de Tunari, în locul lui Geani Crețu, aceasta fiind și singura modificare operată de Veronese pe parcursul jocului.

Italianul a explicat la final că evoluția echipei l-a mulțumit, dar decizia sa poate fi pusă și pe seama subțirimii băncii.

”Am făcut o singură schimbare pentru că am fost foarte mulțumit de modul în care au jucat băieții. Și a trebuit mă gândesc și la ceea ce urmează. Joi avem meci în Cupa României, iar duminica viitoare jucăm la Chiajna. Echipa a alergat până în ultimul minut, dar singura problemă pe care am remarcat-o în sensul rău este că iarba a fost tunsă prea înalt și asta a dăunat jocului echipei, care a vrut să creeze, să joace repede, mingea oprindu-se în iarbă. Noi am încercat să jucăm, să ne creăm ocazii. Și am avut mai multe ocazii decât ei. Dacă am fi marcat, scorul ar fi fost altul. Ei au avut o ocazie, au dat un gol de la 30 de metri”, a adăugat Marco Veronese.

  • Ceahlăul, contra CS Tunari: Al. Barna – G. Crețu (Yolou 60′), Rob. Filip, Dar. Suciu, Davordzie, Marc, P. Petre (cpt.), R. Munteanu, Copoț-Barb, Asibey, Mih. Șandru. Rezerve neutilizate: I. Ailenei – Sousa Dos Santos, Docan, Buțerchi, Abdullah, Rz. Neag, Al. Anton, Granja Hurtado.

”I-am felicitat pentru joc, dar mai avem lucruri de îmbunătățit și se va munci în continuare”

Comparativ cu startul sezonului trecut, când Ceahlăul avea două eșecuri după primele două runde, italianul e mulțumit, firesc, de cele patru puncte scoase din meciurile cu Poli Iași și CS Tunari.

”Comparând startul acesta cu cel din sezonul trecut, avem patru puncte mai mult acum. Am încercat să intrăm pe teren și să câștigăm de la început. Am vorbit cu jucătorii în vestiar și i-am felicitat pentru joc, dar mai avem lucruri de îmbunătățit și se va munci în continuare. Față de anul trecut, a rămas un nucleu de bază, jucătorii știu ce au de făcut acum ca echipă. Sunt și jucători aflați la debut, precum Suciu, care la început a evoluat mai slab, după care și-a revenit”, a punctat Marco Veronese, care se bucură de venirea lui Robert Filip, un jucător ce poate aduce un plus la mijlocul terenului: ”Filip are calitate, știu că a fost în Italia. Când mi s-a spus că va veni la noi am fost bucuros de decizie. A fost primul lui meci ca integralist.”

”Vor fi modificări în Cupa României”

Antrenorul Ceahlăului a anunțat deja că va opera mai multe modificări în formula de start la meciul din Cupa României, Turul 3, cu FC Bacău, programat joi.

”Sigur vor modificări în echipă la Bacău, pentru că duminică vom avea meci la Chiajna. Azi a fost foarte cald, s-a consumat multă energie, la fel și la Iași. Sigur vor fi schimbări. În mod normal va trebui să împart lotul, să joace jumate-jumate, dar există și riscul ca după aceea să se antreneze unii, alții sunt la recuperare. Rămâne să vedem cum voi alege echipa pentru cele două meciuri. Totuși, sunt prea multe jocuri într-o lună, se poate ajunge chiar și la șapte meciuri. Este bine pentru promovarea clubului, dar pentru a face un program sănătos de pregătire e greșit”, susține Marco Veronese.

Șeful băncii tehnice nemțene a vorbit și despre jucătorii tineri, folosiți pe regula ”under”: ”M-au mulțumit. Chiar dacă fac și greșeli, trebuie să ținem cont de faptul că sunt tineri. Munteanu e la debut la seniori, impactul e cu totul altul față de ceea ce a jucat până acum. Pe Neagu îl știm de anul trecut, mai este Suciu, toată lumea își va îmbunătăți jocul.”

Ceahlăul va disputa două jocuri oficiale în deplasare săptămâna viitoare. Joi, 14 august, de la ora 17:30, nemțenii vor evolua în Turul 3 al Cupei României, la Ruși-Ciutea, cu FC Bacău, iar duminică, 17 august, de la ora 11:00, vor întâlni Concordia Chiajna, în etapa a 3-a a Ligii 2.

Reacții după Ceahlăul – CS Tunari 1-1:

Foto: Tudy / Sport Pictures

Narcis POHOAȚĂ 10 Aug. 2025, 14:49 Liga 2
Pe aceeași temă