La cel de-al doilea meci pe care îl va desfășura pe teren propriu în acest sezon, CS Mioveni nu ia în calcul decât varianta victoriei. După remiza de la Călărași, antrenorul Alexandru Pelici nu mai vrea jumătăți de măsură. Adversarul argeșenilor de sâmbătă este Unirea Tărlungeni, o echipă care în această vară s-a mutat din localitatea brașoveană la Ștefănești, în Ilfov.
„Sperăm să trecem cu bine de jocul de sâmbătă și să legăm trei rezultate pozitive, dacă este să ne gândim la victoria cu Satu Mare, de acasă, și punctul scos în deplasare, la Călărași. Nu ne așteaptă un meci ușor, am jucat un amical cu adversarii de sâmbătă, în vară. Unirea Tărlungeni este o echipă incomodă, bine organizată, care face o densitate bună în jurul mingii. A pierdut greu la Brăila în etapa trecută și a avut ocazii mari de a înscrie la 0-0. Trebuie să fim atenți, pentru că nu ne așteaptă un meci ușor. Sperăm să fim conectați la importanța acest joc, să găsim cea mai bună formulă și să reușim să obținem punctele puse în joc. În momentul acesta, mă interesează cele trei puncte și nu spectacolul. Vrem să ajungem în prima jumătate a clasamentului. Unirea Tărlungeni este o echipă care poate furniza surprize, o echipă cu jucători care pot face diferența, mă refer la Vasile Mihai și la ceilalți jucători din compartimentul ofensiv. Trebuie să fim atenți și să avem siguranță în defensivă și să ne creăm ocazii de gol pe care să le și fructificăm. Îmi doresc foarte mult să câștigăm cele trei puncte puse în joc și vom juca numai la victorie”, a spus, citat de curier.ro, Alexandru Pelici.
Înaintea meciului direct de mâine, de la ora 11:00, ce contează pentru etapa a 4-a a Ligii 2, CS Mioveni se află pe locul 13, cu 4 puncte, în timp ce Unirea Tărlungeni e pe locul 8, cu 6 puncte acumulate până acum.