Președintele clubului FC Botoșani susține că la finalul turului de campionat se va face o analiză a evoluției jucătorilor și foarte probabil se va încerca transferul unor fotbaliști, în special în zonele deficitare.
„M-am săturat de făcut contracte la FC Botoșani. Mi-aș dori să terminăm campionatul împreună și să ne îndeplinim obiectivul. Vom face o analiză la finalul turului. În afara meciului din Cupa României mai avem cinci meciuri în campionat. Vom juca împotriva echipelor angrenate în lupta pentru locul doi”, a spus Cornel Șfaițer.
„Mi-aș dori ca toate jocurile să le câștigăm cu 1-0”
Șfaițer susține că punctele sunt mult mai importante decât spectacolul și le-a solicitat suporterilor să fie mai înțelegători cu jucătorii și antrenorii. Oficialul botoșănean spune și-ar dori ca roș-alb-albaștrii să se impună la limită în fiecare joc din campionat.
„Cu toții ne dorim locul doi. Ar fi extraordinar să nu mai părăsim acest loc doi. Toate echipe care vin la Botoșani sunt devotate și încearcă să smulgă cel puțin un punct. Deși am avut emoții foarte mari și la meciul cu Farul și la cel cu Slobozia, mi-aș dori ca toate jocurile, până la sfârșitul campionatului, să le câștigăm cu 1-0. Publicul vine în număr mare, vrea spectacol dar pentru îndeplinirea obiectivului ne trebuie puncte. Urmează un meci foarte greu la Brăila”, a mai declarat Cornel Șfaițer pentru Bt online.
Foto: Eduard BLAGA