„Luni îmi dau demisia”

13 Dec. 2008, 14:39 Liga 2
„Luni îmi dau demisia

Chiar dacă în dese rânduri a dat dovadă de răbdare și a rămas în continuare la echipă în ciuda situației dezastruoase, Marius Șumudică vede cum i se destramă echipa.

Antrenorul a declarat în dese rânduri că dorește să continue la Progresul, dar doar în situația în care lotul va fi același și situația financiară va fi una stabilă. Cunoscut ca un tip care pune foarte mult suflet în tot ceea ce face, fie în cariera de jucător sau în proaspăta meserie de antrenor, Șumudică a încercat în dese rănduri să îi convingă pe jucători să nu își depună memorii. Situația nemaischimbându-se de săptămâni bune el nu a mai reușit să controleze evoluția lucrurilor și totul a evoluat numai în rău.

Domnule Șumudică, Nuno Gomes si Fonseca au părăsit deja echipa și au semnat cu o echipă din Bulgaria. Sava și Rusu se află în probe, iar alții marți vor deveni, cel mai probabil, liberi de contract..

Da? Nu știam. În condițiile acestea nu mai pot rămâne nici eu.

Să înțeleg că demisionați?

Da, luni am să îmi dau demisia, nu mai pot accepta situația. De 5 luni nu mi-am mai primit banii, nimic nu evoluează spre bine la club. Jucătorii pleacă, perioada Progresul se va termina pentru mine.

Ce aveți de gând să faceți în continuare?

Nu știu ce am să fac. Am oferte din Liga I, unde vreau să antrenez.

articol scris de Alexandru AMIRONOAIE
 
 

13 Dec. 2008, 14:39 Liga 2
Tags:
Pe aceeași temă