Până când Ministerul Sănătății și Ministerul Tineretului și Sportului vor ajunge la un numitor comun privind cadrul legal pentru reluarea competițiilor sportive, Liga Profesionistă de Fotbal, entitatea care organizează campionatul Ligii 1, a venit cu propria ei variantă.
Astfel, LPF a anunţat, luni, că a transmis un „Protocol de reluare a pregătirii centralizate tip cantonament cu circuit închis pentru cluburile din Liga 1” către FRF, AFAN şi MTS, pentru ca acesta să poată fi luat în considerare la elaborarea documentelor ulterioare.
Documentul transmis a fost pus la dispoziție şi tuturor cluburilor din Liga 1.
„Obiectivul principal al LPF și al cluburilor membre este protejarea sănătății jucătorilor și a celorlalți participanți la fenomenul fotbalistic precum și a familiilor acestora. Doar în subsidiar se urmărește reluarea treptată a activității sportive și numai în măsura în care aceasta se poate desfășura fără riscul infectării cu covid-19 și în acord cu dispozițiile organelor statale.
Acest document stabilește măsurile obligatorii pe care le vor aduce la îndeplinire cluburile membre ale Ligii Profesioniste de Fotbal cu ocazia reluării pregătirii centralizate, măsuri de la care nu se poate deroga. Scopul acestor obligații este de a elimina riscul infectării cu COVID-19”, începe documentul trimis de LPF.
În privința campionatelor Liga 2 și Liga 3, care sunt organizate de FRF, însă nu s-a decis nimic. Cadrul legal emis de stat va fi valabil pentru toate competițiile sportiv.
ProSport a obținut principiile de bază stabilite de LPF, unele dintre ele de-a dreptul draconice.
Iată mai jos câteva dintre măsurile cerute de LPF:
◆ Igiena mâinilor (dozatoare cu gel hidroalcoolic sau săpun și apă, ca alternativă).
◆ În ceea ce privește eticheta respiratorie:
(1) Se va acoperi nasul și gura cu un șervețel atunci când se tușește sau strănută, apoi șervețelul va fi aruncat într-un coș de gunoi cu capac și pedală. În cazul în care șervețelele nu sunt disponibile, se va utiliza interiorul cotului, pentru a evita apariția germenilor pe mâini.
(2) Se va evita atingerea ochilor, nasului și a gurii.
(3) Se vor respecta întocmai protocoalele indicate/adecvate de igienă respiratorie (ref. măști de protecție, frecvența de schimbare a materialelor sanitare etc).
(4) Se va menține distanțarea socială de cel puțin 2 m (exceptând părțile de antrenament care presupun contact fizic direct între jucători).
Pe lângă protocolul prezentat, LPF a anunţat și că susţine demersul Ministrului Ionuţ Stroe de a se elabora, la nivelul Guvernului, în baza informaţiilor primite de la federaţiile sportive şi Liga Profesionistă de Fotbal, o ordonanţă care se fie aplicabilă pentru tot sportul românesc.
Reprezentanţii LPF au fost invitaţi să participe la prima întâlnire a Grupului de Lucru pentru Norme Speciale constituit la nivelul FRF.
În cadrul întâlnirii, vor fi dezbătute şi documentele transmise de Ligă către Federaţia Română de Fotbal în ultima perioadă (propuneri de modificare a regulamentelor, protocol de reluare a pregătirii etc).