Dorinel Munteanu este hotărât să ducă ACSM Reșița din Liga 2 în SuperLiga României! Antrenorul a recunoscut că discuțiile din momentul venirii sale la echipă s-au axat și pe ideea îndeplinirii unui astfel de obiectiv.
Cel mai selecționat fotbalist din istoria echipei naționale a României, Munteanu trăgea un semnat de alarmă și preciza că are nevoie de susținere financiară pentru a duce la bifarea obiectivului. Planul său e clar, dar al conducerii, cel puțin la nivel public, pare să fie altul.
Afirmația lui Dorinel Munteanu este în totală contradicție cu planurile Reșiței declarate încă de la finalul întrecerii precedente, dar și dacă ne raportăm la afirmațiile președintelui Viorel Lolea din aceste zile. Conducerea nu spune cu subiect și predicat, așa cum o face Munteanu, că se poate lupta pentru promovare în campionatul care a consumat, deja, cinci etape din întrecerea regulară.
Încă de la finalul perioadei de pregătire de vară, Dorinel Munteanu a recunoscut că se gândește la promovarea în SuperLiga României, mai ales că al său contract a fost semnat și în acești termeni.
După cinci meciuri în Liga 2, ACSM Reșița are patru victorii și o înfrângere, a contabilizat 12 puncte și este la numai un punct de locurile 1 și 2, Știința Poli Timișoara și CSM Slatina.
Viorel Lolea a afirmat că este mulțumit de modul în care arată clubul din Reșița, simte că suporterii sunt tot mai aproape de echipă, dar îl știe pe Dorinel Munteanu, un antrenor cu pretenții mari de fiecare dată și care nu se mulțumește cu jumătăți de măsură din partea jucătorilor.
”Îl felicit pe Dorinel Munteanu, a pregătit foarte bine jocul (n.r. – cu Steaua, din etapa a 5-a, câștigat cu 2-1), a fost un joc reușit. Mulțumim și publicului, a venit în număr mare, dar cel mai mult mă bucură că începe să revină spiritul Reșiței!
Obiectivul nostru, de la începutul campionatului, a fost să refacem o echipă muncitorească la Reșița, care să fie respectată, iar la final vom vedea unde vom fi.
Nu ne vom da de-o parte dacă vom fi în zona play-off-oului, pregătim toate meciurile la victorie. Am rămas cu un regret după meciul cu Popești, poate a contat că am jucat și în Cupa României premergător jocului cu Popești. (…)
(N.r. – Dacă Dorinel Munteanu este mulțumit cu jocul echipei din acest moment) Dorinel Munteanu e greu de mulțumit, e un profesionist de la cum se comportă, până la cum pregătește jocurile. Sperăm să fie cât mai mult timp alături de noi și să finalizăm acest proiect de la Reșița. Eu și Dorinel suntem și prieteni, avem o relație specială”, a spus Viorel Lolea pentru Metropola TV.
ACSM Reșița nu are chiar toate lucrurile puse la punct, iar un detaliu la care trebuie să lucreze este cel al suprafeței de joc, care arată foarte, foarte rău! În acest moment, gazonul e la nivelul echipelor de județ, din Liga 4 sau Liga 5, dar Viorel Lolea a promis că lucrurile se vor remedia în curând.
”Lucrăm la teren, dar l-am preluat… noi sperăm ca după reluarea campionatului să avem o suprafață de joc la Reșița cu care să ne mândrim”, a mai spus conducătorul ACSM Reșița.

În etapa a 6-a de Liga 2, ACSM Reșița se va deplasa pe terenul nou-promovatei SCM Râmnicu Vâlcea. Acesta ocupă locul 9 în Liga 2, cu 8 puncte, iar în runda a 5-a a bifat o victorie, 1-0 la CSC Dumbrăvița.
Foto: ACSM Reșița