Prima întâlnire a jucătorilor Chindiei în 2024 s-a transformat într-un protest spontan la adresa conducerii executive.
Fotbaliștii echipei din Târgoviște au refuzat să se antreneze luni, 15 ianuarie 2024, iar apoi s-au organizat și au mers in corpore la primărie, însoțiți de stafful tehnic.
”Nu se mai poate așa ceva, să stăm în incertitudinea asta. Unii deja au reziliat, noi vrem să știm care sunt intențiile legate de echipa asta. Avem și bani de luat, nu știm cu cine să vorbim, nu știm cine e președinte, nimic”, s-au exprimat cei care activează la Chindia în cel mai dificil și agitat moment de la reînființarea clubului, în 2010, până în prezent.
Jucătorii au fost primiți de primarul Daniel Cristian Stan. ”Ni s-a spus că nu sunt bani să fie deblocată situația și că cel mai probabil abia în martie se vor putea face plăți”, au declarat jucătorii pentru Liga2.ro.
În mod normal, promisiunile primarului pentru luna martie sunt acoperite: bugetele localităților vor fi votate abia în a doua parte a lunii februarie. În aceste condiții, sunt toate șansele ca pentru încă două luni să se acumuleze alte datorii, care – coroborate cu cele existente, să ducă totalul creanțelor Chindiei la peste 1 milion de euro în prima lună de primăvară. Rămâne de văzut dacă echipa va ajunge sau nu în play-off. Ratarea obiectivului ar însemna cel mai probabil finalul proiectului.
Cel mai vehiculat nume pentru preluarea funcției de președinte la Chindia, deținută încă de Lorin Petrescu, este cel al lui Marcel Ghergu, demis în vară, după o lună de la retrogradarea echipei în Liga a 2-a.
Ghergu nu a fost prezent la reunirea lotului, la ora 13:00, la stadion. A apărut însă la sediul primăriei, după ce mai mulți jucători ai echipei ajunseseră deja.
Sursele Liga2.ro spun că fostul – și probabil viitorul – președinte ar fi avut un discurs dur la adresa jucătorilor Chindiei.
”Ce vă tot plângeți atât? Plecați, dacă nu vă convine. O să aduc eu fotbaliști mai ieftini din Republica Moldova”, ar fi transmis Ghergu.
Interesant este că la discuțiile purtate în sediul primăriei a ajuns și unul dintre impresarii jucătorilor de la Chindia.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/chindia-printre-ultimele-echipe-din-liga-2-care-se-reunesc-19297398
https://liga2.prosport.ro/seria-1/chindia-si-viitorul-pandurii-au-interdictie-la-transferuri-de-la-fifa-19297380
https://liga2.prosport.ro/seria-1/catalin-golofca-s-a-despartit-de-chindia-19297337
https://liga2.prosport.ro/seria-1/probleme-financiare-in-liga-2-si-liga-3-19297290
https://liga2.prosport.ro/seria-1/marcel-ghergu-s-a-intors-la-chindia-19297039