Manager coordonator la Academia CS Dinamo, fostul mare atacant Ionel Dănciulescu (49 de ani) spune că va refuza orice ofertă venită din partea echipei din SuperLiga SC Dinamo.
Retras din activitate de fotbalist acum mai bine de un deceniu, de la SC Dinamo, Dănciulescu spune că nu se pune problema să treacă la echipa condusă de Andrei Niculescu.
Întrebat dacă de când există actualul management la SC Dinamo a avut vreo discuție pentru a prelua o funcție de conducere, Ionel Dănciulescu a negat.
Fostul atacant se declară loial echipei CS Dinamo, reprimită în Liga 2 după ce în sezonul trecut a retrogradat sportiv în Liga 3 cu el pe bancă în rol de antrenor principal.
”Nu. Și nici nu se pune problema în momentul de față. Eu sunt un tip loial și corect și, dacă plec cu cineva la drum, merg cu el până la capăt.
Iubesc Dinamo, e clar, voi fi susținătorul lor. De fiecare dată când vor avea nevoie de ajutorul meu, voi fi prezent.
Doar că, în momentul de față, sunt focusat și implicat la CS Dinamo. Sunt oamenii care mi-au întins o mână într-un moment în care pur și simplu nu mai eram în fenomen. Eu nu uit lucrul acesta. Am o relație extraordinar de bună cu președintele clubului și merg cât timp va fi nevoie de mine la CS Dinamo”, a declarat Ionel Dănciulescu pentru iAMsport.
Afirmațiile lui Dănciulescu vin în contextul în care CS Dinamo, promovată în vara lui 2025 în Liga 2, a retrogradat în Liga 3 după un an, după ce a pierdut barajul cu CSC Șelimbăr, cu el antrenor principal în ultima parte a sezonului. Echipa va continua, totuși, în Liga 2, pe locul vacant apărut în urma desființării Politehnicii Iași.
La CS Dinamo a fost numit antrenor, în schimb, Ionuț Chirilă, iar de curând a fost cooptat și ”Gheata de Aur” Dorin Mateuț.
În prima etapă a noului sezon de Liga 2, CS Dinamo debutează cu un joc în deplasare, contra CS Afumați. Partida nu va avea loc la Afumați, ci pe terenul de iarbă al bazei FRF de la Buftea, unde CS Dinamo a fost gazdă în mare parte din sezonul trecut. Partida este programată sâmbătă, 1 august, de la ora 11:00.
”Având în vedere că lucrările de modernizare a suprafeței de joc a stadionului din Afumați vor începe în perioada următoare, 𝐂𝐒 𝐀𝐟𝐮𝐦𝐚𝐭𝐢 𝐯𝐚 𝐝𝐢𝐬𝐩𝐮𝐭𝐚 𝐭𝐞𝐦𝐩𝐨𝐫𝐚𝐫 𝐦𝐞𝐜𝐢𝐮𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐩𝐞 𝐭𝐞𝐫𝐞𝐧 𝐩𝐫𝐨𝐩𝐫𝐢𝐮 𝐥𝐚 𝐁𝐚𝐳𝐚 𝐒𝐩𝐨𝐫𝐭𝐢𝐯𝐚 𝐝𝐞 𝐅𝐨𝐭𝐛𝐚𝐥 𝐚 𝐅𝐑𝐅 𝐝𝐢𝐧 𝐁𝐮𝐟𝐭𝐞𝐚, până la finalizarea acestora.
Vă mulțumim pentru înțelegere și vă așteptăm alături de echipă la fiecare partidă!”, a transmis, astăzi, vineri, CS Afumați, care a anunțat și că asigură transportul suporterilor echipei care doresc să însoțească trupa antrenată de Vasile Neagu la Buftea: ”Transport asigurat pentru suporterii CS Afumați! Suporterii care doresc să fie alături de echipă la meciul din prima etapă a Ligii 2 beneficiază de transport gratuit cu autocarul, pus la dispoziție de Consiliul Local Afumați. CS Afumați vs. CS Dinamo București. Destinația: Baza Sportivă a FRF – Buftea. Plecarea: Sâmbătă, 𝟏 𝐚𝐮𝐠𝐮𝐬𝐭, 𝐨𝐫𝐚 𝟎𝟗:𝟑𝟎, din fața Primăriei Afumați”
Dacă în sezonul trecut CS Dinamo și-a disputat majoritatea meciurilor de acasă la baza FRF de la Buftea, în noua ediție, echipa își va desfășura partidele pe stadionul Daco-Getica din București. Primul meci acasă este abia în etapa a 3-a, contra Metalul Buzău, în data de 15 august.
”Ne propunem să facem niște jucători pentru istoria și culorile acestui club, pentru suporterii imens de mulți care iubesc în toată țara acest club, și numai… Să facem un nou Lupescu, un nou Răducioiu, un nou Cătălin Hîldan, un nou Petre, un nou Tararache (…) Am făcut un cantonament, dar un cantonament pe care l-am început când alții îl terminau. Cu niște copii care n-au jucat niciodată împreună. Pe de o parte, acești copii sunt încă fragezi pentru Liga a 2-a, iar jucătorii maturi, trei-patru pe care încercăm să-i luăm, sunt jucători pe ultima sută de metri luați, care de cel puțin două luni și jumătate nu au făcut nimic. Deci va fi foarte greu în primele etape. Filozofia de joc câștigătoare a unei echipe se face în minimum șase luni. Cine spune altceva minte, pentru că este un volum de muncă enorm. Dar, cu siguranță, acești jucători talentați care există în Academia lui Dinamo vor crește și vor face pasul către marea performață, către loturile naționale și, de ce nu, vor face și obiectivul unor transferuri profitabile către Occident, pentru că Dinamo trebuie să subziste și din vânzarea unor jucători. Adică să întoarcă înapoi niște bani din cei pe care îi cheltuie. (…) Va fi un prim an de selecție continuă, de creionare a unor automatisme și trasee de joc, după care anul următor omogenizăm și vom avea cu siguranță un bloc funcțional, care va trebui să aibă forță de joc”, a spus Ionuț Chirilă înainte de debutul la CS Dinamo.
Echipa are ca obiectiv în acest sezon locurile 3-10, după cum a afirmat Chirilă.
Foto și video: CS Dinamo