Încă o campanie numeroasă de transferuri la ”U” Cluj? Erik Lincar și-a făcut deja planul și anunță: ”S-ar putea să aducem mai mult de patru-cinci jucători”

Răzvan STÎNGĂ 08 Dec. 2021, 09:41 Liga 2
Încă o campanie numeroasă de transferuri la ”U” Cluj? Erik Lincar și-a făcut deja planul și anunță: ”S-ar putea să aducem mai mult de patru-cinci jucători”

Erik Lincar a tras de ceva timp concluziile finale care vor aduce după ele schimbările de lot din această pauză de iarnă. A fost prompt în declarații chiar la finalul partidei cu Petrolul, la conferința de presă, când a recunoscut că vor fi făcute schimbări destul de multe la Universitatea Cluj.

Erik Lincar: ”S-ar putea să încercăm și mai mult de patru-cinci transferuri” 

Astfel, pentru iarnă, Lincar are în plan să aducă cel puțin patru-cinci jucători, cu ajutorul cărora să îmbunătățească zonele în care a simțit că Universitatea Cluj a avut probleme. În plus, a făcut o analiză între lotul pe care îl are acum la dispoziție și cel al Petrolului, liderul Ligii 2, cu care se va lupta pentru promovarea directă în Liga 1.

Erik Lincar a afirmat că are nevoie de un lot mai numeros și că mai are de reglat după venirile și plecările din vară, când au fost făcute foarte multe mutări.

S-ar putea să încercăm și mai mult de patru-cinci transferuri. Petrolul, de exemplu, am văzut că are un lot numeros, iar noi, din păcate, nu am reușit să facem asta, mai ales că am transformat această echipă în proporție de 80 la sută în vară.

Acum, dacă vom avea resursele necesare și vom găsi jucătorii potriviți, va trebui să facem transferuri”, a declarat Erik Lincar după partida cu Petrolul, pierdută de ”U” Cluj la limită, cu 0-1.

Albert Voinea, Iaser Țurcan și Daniel Novac, șanse mari să plece 

Până să înceapă anunțurile cu venirile și plecările la Universitatea Cluj, e clar că printre cei vizați de rezilieri se află, deja, trei jucători. Încă de luna trecută Erik Lincar recunoștea că șansele ca atacantul Albert Voinea (29 de ani) și mijlocașii Iaser Țurcan (23 de ani) și Daniel Novac (34 de ani) să plece de la echipa sa sunt foarte mari.

Dintr-o poză de grup postată cu numai câteva zile înainte de aniversarea a 102 ani de la înființarea clubului, lipsesc Voinea și Novac. Țurcan a fost prezent la ședința foto, însă absența celor doi fotbaliști întărește ideea că despărțirile au șanse mari să se producă.

”Nu știu exact situația lui Voinea, pentru că deocamdată nu am discutat pe tema lui. Din câte știu, și el și Novac își doreau să ajungă la o înțelegere cu clubul și să își continue carierele în altă parte.

A fost o discuție destul de simplă cu Țurcan, în momentul în care eu am decis să renunț la el și aș fi vrut să aduc alt jucător, din păcate l-am anunțat cu 10 zile înainte să se termine perioada de transferuri (n.r. – din vară). Nu a reușit să se întoarcă la echipa lui, pentru că e împrumutat.

A decis să rămână aici, e adevărat că s-a antrenat cu echipa a doua, l-am reprimit prin prisma faptului că am ajuns la înțelegere, iar în luna decembrie, dacă noi nu vrem să îl mai ținem la echipă, să ne despărțim”, afirma Erik Lincar la 20 noiembrie.

Valentin Alexandru a revenit și a jucat în partida cu Petrolul 

În altă ordine de idei, Erik Lincar își pune mare încredere în Valentin Alexandru, deși acesta a fost serios accidentat și a absentat din lotul echipei până în ultima etapă din 2021, din Liga 2. Atacantul a fost trimis la joc de antrenor în partida cu Petrolul, în minutul 80.

În etapele trecute, Lincar remarca importanța lipsei acestuia și, după o pregătire de iarnă consistentă, Valentin Alexandru va ajuta cu siguranță Universitatea Cluj în încercarea de a promova în Liga 1.

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

https://liga2.prosport.ro/seria-1/nae-constantin-in-al-noualea-cer-dupa-victoria-cu-u-cluj-nici-nu-stiu-cine-a-dat-golul-sa-fie-sanatos-antrenorul-petrolului-a-fost-surprins-de-alegerile-lui-lin-19213671

https://liga2.prosport.ro/seria-1/detaliile-fac-diferenta-u-cluj-a-pierdut-derby-ul-cu-petrolul-la-capitolul-la-care-erik-lincar-a-lucrat-temeinic-au-fost-baieti-inteligenti-analiza-jocului-de-p-19213672

https://liga2.prosport.ro/seria-1/petrolul-campioana-solitara-de-iarna-dupa-victoria-din-derby-ul-cu-universitatea-cluj-cronica-meciului-de-pe-ilie-oana-19213640

https://liga2.prosport.ro/seria-1/gabi-giurgiu-este-multumit-de-delegarea-arbitrului-adrian-cojocaru-pentru-derby-ul-petrolul-u-cluj-sper-ca-jocul-sa-nu-fie-influentat-in-niciun-fel-de-arbitraj-19213398

Răzvan STÎNGĂ 08 Dec. 2021, 09:41 Liga 2
Pe aceeași temă